X

Acordarea de asistenţă Republicii Moldova pentru integrarea în UE, o prioritate a politicii externe ungare (secretar de stat)

Acordarea de asistenţă Republicii Moldova pentru a progresa către integrarea în Uniunea Europeană reprezintă o prioritate a politicii externe ungare, a declarat luni la Budapesta secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Levente Magyar, transmite MTI, potrivit agerpres.

Ungaria intenţionează să pună un accent mai mare pe progresul integrării europene a Moldovei, a spus oficialul ungar după o întâlnire cu ministrul moldovean de externe, Aureliu Ciocoi.

Citește și : Oman anunţă primele două cazuri de contaminare cu coronavirus

Astfel, guvernul ungar a decis să ia măsuri concrete pentru întărirea relaţiilor bilaterale, a subliniat Magyar în cadrul unei conferinţe de presă comune. Între aceste măsuri se numără desemnarea de experţi pentru a ajuta guvernul de la Chişinău în procesul de integrare în UE, susţinerea de proiecte ungare de investiţii în Republica Moldova şi readucerea pe agenda de discuţii a lansării unei curse aeriene directe între cele două ţări.

Va fi întărită totodată cooperarea dintre academiile diplomatice ale celor două ţări şi Ungaria va oferi burse unui număr de 40 de studenţi moldoveni, număr ce ar putea creşte ulterior, a menţionat secretarul de stat ungar.

Citește și : Familia Trump a vizitat Taj Mahal, monument închinat dragostei (FOTO)

La rândul său, ministrul moldovean de externe, a cărui vizită la Budapesta a servit la pregătirea vizitei pe care o va efectua premierul ungar Viktor Orban în martie la Chişinău, a afirmat că ţara sa aşteaptă cu nerăbdare acest eveniment, în cadrul căruia ar urma să fie semnat şi un pact de parteneriat strategic.

Aureliu Ciocoi a mulţumit în acelaşi timp Ungariei pentru susţinerea şi eforturile sale de a face să avanseze integrarea europeană a Republicii Moldova.

Tags: Aureliu CiocoichisinauLevente Magyarrepublica moldovaUE
Categorii: Diaspora