Acordul comercial SUA-China va dubla exporturile americane pe piața chineză

Publicat:

Prima fază a tratatului comercial dintre Statele Unite și China aproape va dubla exporturile americane din piața chineză în următorii doi ani, a declarat, duminică, Reprezentantul pentru Comerț al SUA, Robert Lighthizer (foto), transmite Reuters, conform mediafax.

El a adăugat, într-un interviu pentru televiziunea CBS, că acordul de “primă fază” este finalizat deși mai este nevoie să fie tradus și efectuate ulterior anumite revizuiri pe textul contractului. El a notat că succesul tratatului depinde respectarea acestuia și de cine ia deciziile la Beijing, “reformatorii” din Partidul Comunist Chinez (CCP) sau “radicalii”.


Citește și: Exigențele Phenianului sunt OSTILE și NEPOTRIVITE

În esență, pactul comercial, anunțat oficial vineri după mai mult de doi ani și jumătate de negocieri tensionate între Washington și Beijing, prevede reducerea anumitor taxe vamale aplicate pe bunuri chineze importate de Statele Unite în schimbul unor achiziții de bunuri industriale și produse agricole și energetice americane ce ar însuma circa 200 miliarde de dolari pe parcursul anilor 2020 și 2021.

China se mai angajează în tratat să asigure o protecția mai bună drepturilor de proprietate intelectuală pentru companiile străine care operează în China, cea mai mare piață din lume, să reducă transferurile forțate de tehnologie, să-și deschidă piața financiară competiției internaționale și să nu mai intervină în piața valutară pentru devalorizarea monedei.

Lighthizer a mai punctat că nu a fost încă stabilită data și locația pentru ceremonia de semnare oficială a acordului comercial, care vine să detensioneze relațiile comerciale internaționale într-un moment în care economia globală și cea chineză încetinește, iar în Statele Unite urmează intrarea într-un an electoral important.

Sub acord, achizițiile chineze de bunuri agricole americane sunt așteptate să crească la o valoare anuală 40-50 de miliarde de dolari în 2020 și 2021, conform lui Lighthizer. Fermierii americani au fost puternic afectați de tarifele vamale aplicate de China pe fondul războiului comercial, aceștia reprezentând un electorat stabil al președintelui Donald Trump. Administrația americană a anunțat recent continuarea programului de subvenții pentru fermierii loviți de disputa comercială, ce prevede plăți totale de peste 20 de miliarde de dolari.

Statele Unite au exportat bunuri agricole de circa 24 miliarde de dolari în piața chineză în 2017, anul dinaintea declanșării războiului comercial dintre cele două părți.

Mai mulți oficiali chinezi au precizat pentru Reuters că textul acordului rămâne o problemă “delicată” de care depinde evitarea unei reluări a tensiunilor comerciale. “Acordul este unul în faze și nu înseamnă că disputa comercială este încheiată pentru totdeauna”, a spus o sursă pentru Reuters.

Citește și: Nicolas Maduro acuză un diplomat american de COMPLOT

Totodată, acordul suspendă aplicarea de către Washington de noi tarife punitive ce urmau să intre în vigoare duminică pe bunuri de larg consum în valoare de 160 de miliarde de dolari.

Acordul reduce la 7,5% taxa vamală pe importuri în valoare de 120 de miliarde de dolari ce includ în mare parte produse electronice, însă lasă în vigoare tarife de 25% pe alte bunuri importate din China a căror valoare se ridică la 250 de miliarde de dolari.

Lighthizer a mai spus că acordul nu va rezolva toate problemele dintre Statele Unite și China, deoarece integrarea sistemului economic chinez, dominat de stat, cu sistemul american, condus de sectorul privat, este un proces ce va dura ani de zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.