Acordul de securitate UE-Ucraina, o etapă spre prosperitate și pace – Zelenski

Publicat:

Acordul de securitate UE-Ucraina, o etapă spre prosperitate și pace – Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a estimat că acest text constituie o etapă spre “pace şi prosperitate” pe continent, informează AFP.

Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc la câteva zile după deschiderea negocierilor oficiale pentru aderarea Ucrainei la UE, la peste doi ani de la declanşarea invaziei ruse.


“Vom semna trei acorduri de securitate, dintre care unul cu întreaga UE”, a anunţat Zelenski pe contul său de pe reţeaua socială X, afirmând că el va avea întrevederi cu lideri ai UE şi ai statelor membre.

“Pentru prima dată, acest acord va consacra angajamentul tuturor celor 27 de state membre de a furniza Ucrainei un sprijin important, independent de orice schimbare instituţională internă”, a spus Zelenski.

Ucraina, pentru care sprijinul occidental este esenţial, caută să facă peren acest ajutor.

“Fiecare etapă depăşită ne apropie de obiectivul nostru istoric de pace şi prosperitate în casa noastră europeană comună”, a adăugat el.

Ucraina a semnat deja 17 acorduri de securitate bilaterale similare, printre care cu SUA, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Japonia.

Acesta este angajamentul asumat de ţările aliate ale Ucrainei de a-i furniza ajutor militar, financiar, umanitar şi politic, în condiţiile în care Kievul, în penurie de resurse, este în dificultate în faţa Moscovei pe frontul de est.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OpenAI și Microsoft dați în judecată de un ONG american pentru încălcarea ‘exploatării’ drepturilor de autor

OpenAI și Microsoft dați în judecată de un ONG american pentru încălcarea 'exploatării' drepturilor de autor O organizație non-profit americană dă în judecată OpenAI și...

Oklahoma ordonă ca Biblia să fie predată în şcolile publice

Oklahoma ordonă ca Biblia să fie predată în şcolile publice Cel mai înalt responsabil cu educaţia din Oklahoma a ordonat joi şcolilor publice din acest...

Pantofii albaştri din piele întoarsă ai lui Elvis Presley, vânduţi cu peste 120.000 de lire sterline la licitaţie

Pantofii albaştri din piele întoarsă ai lui Elvis Presley, vânduţi cu peste 120.000 de lire sterline la licitaţie O pereche de pantofi albaştri din piele...

‘Maldivele Europei’ de o frumusețe naturală extraordinară – destinația ideală, mai accesibilă decât litoralul românesc sau Grecia

'Maldivele Europei' de o frumusețe naturală extraordinară - destinația ideală, mai accesibilă decât litoralul românesc sau Grecia Ksamil, un mic paradis situat în Albania, un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.