X

Acropola de la Atena, închisă din cauza caniculei

Acropola de la Atena, unul dintre cele mai vizitate situri turistice din lume, a fost închisă timp de câteva ore, joi, din cauza unui val de căldură în capitala elenă, relatează Reuters, scrie news.ro .

Situl, unde se află templul Minervei – Partenon, a fost închis între orele locale 13.00 şi 17.00 (şi ora României), au anunţat autorităţile locale.

Citește și : Tusk îndeamnă la ‘implicarea Verzilor’ în împărţirea funcţiilor de rang înalt în UE

Serviciul meteorologic grec preconiza temperaturi de până la 38°C la Atena, însă tenperatura pe dealul Acropolei, care domină oraşul, este mai mare, din cauza altitudinii şi lipsei umbrei.

Temperatura resimţită urma să depăşească 44°C, potrivit unei purtătoare de cuvânt a complexului turistic.

Grecia a înregistrat un număr-record de 33 de milioane de turişti în 2018 şi aşteaptătot atâţia anul acesta.

Citește și : SUA transferă drone militare la baza de la Câmpia Turzii

Tags: Acropola de la Atenacalduraturisti
Categorii: Diaspora