X

Act antisemit la Strasbourg. Un memorial care marca locul unei vechi sinagogi a fost vandalizat

Un memorial care marca locul unei sinagogi distruse în timpul ocupaţiei naziste din Franţa a fost descoperit vandalizat sâmbătă, au anunţat autorităţile din Strasbourg (estul Franţei), informează dpa, potrivit Agerpres.

Placa de marmură amplasată pe locul vechii sinagogi, incendiată în 1940 de membri ai Tineretului Hitlerist şi ulterior demolată, a fost dată jos de pe soclu, după cum se putea observa în fotografiile publicate de cotidianul regional Dernieres Nouvelles d’Alsace.

Citește și : Canada: Premierul Trudeau şi-a remaniat guvernul, pe fondul controversei privind compania SNC-Lavalin

Primarul Strasbourgului, Roland Ries, a declarat postului de televiziune France 3 că a fost cu siguranţă un act antisemit.

Placa “cântăreşte cel mai probabil între 300 şi 400 de kilograme. Cu siguranţă nu a fost dată jos de o singură persoană”, a apreciat Ries.

Acesta este ultimul incident dintr-o serie întreagă de acte aparent antisemite care au fost condamnate deopotrivă de autorităţile franceze şi de comunitatea evreiască din Franţa, considerată a fi cea mai numeroasă din Europa.

Citește și : OIAC: În orașul sirian Douma s-au folosit arme chimice cu clor

Luna trecută, pe zeci de morminte dintr-un cimitir evreiesc din apropiere de Strasbourg au fost desenate svastici, iar acte de vandalism cu caracter antisemit au fost semnalate şi la Paris.

“Mai spun o dată: Ajunge!”, a scris sâmbătă pe contul său de Facebook primarul Ries, după ce a vizitat memorialul vandalizat din Strasbourg.

Tags: act antisemitDernieres Nouvelles d'AlsaceeuropafrantaRoland RiesStrasbourg
Categorii: Diaspora