„Acționează acum pentru un viitor sustenabil”, 28 iulie – Ziua Suprasolicitării Pământului

Publicat:

 „Acționează acum pentru un viitor sustenabil”, 28 iulie – Ziua Suprasolicitării Pământului

Agenția de Mediu face apel către toți cetățenii – să se implice activ în protejarea și conservarea resurselor naturale. Fiecare dintre noi are un rol esențial în acest efort global. Este un moment critic care evidențiază ritmul alarmant în care consumăm resursele naturale ale planetei.

Potrivit unui comunicat al Agenției de Mediu: „Această zi simbolizează momentul din an în care cerințele umanității față de resursele naturale depășesc capacitatea Pământului de a le regenera în mod sustenabil pentru acel an.”


Conform Global Footprint Network, această dată a venit din ce în ce mai devreme în ultimii ani, reflectând creșterea rapidă a consumului de resurse și presiunii asupra ecosistemelor. Dacă vom continua această tendință, impactul asupra mediului va fi ireversibil, afectând grav biodiversitatea, clima și resursele vitale ale planetei.

Ziua Suprasolicitării Pământului trebuie să fie un moment de reflecție și acțiune. Este esențial să înțelegem că resursele planetei sunt finite și că protejarea lor este responsabilitatea noastră comună întru asigurarea unui viitor sustenabil pentru generațiile viitoare.

Citește și: Dispozitive medicale costisitoare, tăinuite de controlul vamal, depistate la vama Leușeni

În același mesaj, agenția vine și cu câteva măsuri esențiale pe care le putem adopta pentru a reduce suprasolicitarea Pământului:

  • Reducerea consumului de energie: Implementarea măsurilor de eficiență energetică și promovarea surselor de energie regenerabilă;
  • Consum responsabil: Alegerea produselor sustenabile și reducerea risipei alimentare. Donarea surplusului de alimente;
  • Protejarea biodiversității: Conservarea habitatelor naturale și susținerea inițiativelor de reîmpădurire;
  • Adoptarea unui stil de viață sustenabil: Alegerea transportului public, a bicicletei sau mersul pe jos în locul mașinii personale. Reducerea utilizării plasticului prin folosirea sacilor reutilizabili, sticlelor de apă și a recipientelor reciclabile;
  • Consum responsabil: Achiziționarea produselor durabile și de calitate în locul celor de unică folosință. Repararea și reutilizarea obiectelor în locul înlocuirii acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parcul din Ţaul, Donduşeni, necesită investiţii pentru conservarea biodiversităţii. Ministrul Sergiu Lazarencu îndeamnă autoritățile locale să aplice la Fondul de Mediu

Parcul din Ţaul, Donduşeni, necesită investiţii pentru conservarea biodiversităţii. Ministrul Sergiu Lazarencu îndeamnă autoritățile locale să aplice la Fondul de Mediu Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu,...

VIDEO – Accident aviatic în SUA: Trei membri ai unei celebre familii de muzicieni au murit

VIDEO - Accident aviatic în SUA: Trei membri ai unei celebre familii de muzicieni au murit Trei membri ai trupei The Nelons - descrisă drept...

Judocanul Denis Vieru va lupta în meciul pentru medalia de bronz la Jocurile Olimpice

Judocanul Denis Vieru va lupta în meciul pentru medalia de bronz la Jocurile Olimpice În semifinalele categoriei de greutate 66 kg, el a fost învins...

La Ungheni a fost inaugurată prima cișmea

La Ungheni a fost inaugurată prima cișmea La 27 iulie curent, în centrul municipiului Ungheni a fost inaugurată prima cișmea. De acum înainte, multă lume...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.