X

Acţiune în justiţie împotriva lui Donald Trump pentru tratament ‘inuman’ aplicat migranţilor reţinuţi în California

Organizaţii ale societăţii civile americane au lansat o acţiune în justiţie împotriva preşedintelui Donald Trump şi a administraţiei sale, acuzându-i că au supus peste 1.000 de migranţi ilegali unor condiţii de detenţie ‘inumane’ în California, relatează AFP, potrivit agerpres.

Începând cu 8 iunie, numeroase persoane au fost închise în centre de detenţie federale ‘încălcându-se drepturilor lor constituţionale’, se arată în plângerea depusă de mai multe entităţi în numele deţinuţilor, între care organizaţia pentru apărarea drepturilor civile ACLU şi Prison Law Office, care oferă asistenţă gratuită deţinuţilor din California.

Citește și : SBU publică numele unui mercenar moldovean, care luptă pentru compania Wagner

‘Sunt închişi în celule în cea mai mare parte a zilei şi toată noaptea. Niciun membru al serviciilor de sănătate nu i-a examinat’, se mai arată în document, care precizează că ‘acestora li se oferă doar produse alimentare inadecvate şi, uneori, necomestibile cum ar fi lapte expirat sau sandwich-uri care conţin doar felii de pâine’.

Marţi, mai mulţi oficiali ai administraţiei americane – între care şi unul dintre şefii poliţiei de frontieră ICE – au fost chestionaţi într-o audiere în Congres după aplicarea în primăvară a politicii de ‘toleranţă zero’ faţă de imigraţia ilegală.

În plângere se afirmă că imigranţii ilegali din California au fost supuşi unor ‘condiţii de detenţie riguroase care pot fi descrise în termeni rezonabili ca fiind punitive şi inumane’.

Citește și : Adunarea Naţională franceză a votat legea privind imigraţia şi dreptul de azil

În plus faţă de Donald Trump, ministrul securităţii interne Kirstjen Nielsen, ministrul justiţiei Jeff Sessions, precum şi responsabili ai ICE şi alte organisme sunt, de asemenea, vizaţi de acţiuni în justiţie.

Tags: ACLUcaliforniaDonald TrumpmigrantiPrison Law Office
Categorii: Știrile zilei