Acțiuni de contracarare a pescuitului ilicit în perioada de prohibiție pe râul Prut. Ce amenzi riscă oamenii

Publicat:

Acțiuni de contracarare a pescuitului ilicit în perioada de prohibiție pe râul Prut. Ce amenzi riscă oamenii

Inspectorii de mediu din Cantemir, în colaborare cu Sectorul Poliției de Frontieră Stoianovca, Sectorul Poliției de Frontieră Grotești și Sectorul Poliției de Frontieră Toceni, au desfășurat o acțiune de contracarare a pescuitului ilicit în perioada de prohibiție pe râul Prut.
Scopul acestei operațiuni a fost protejarea resurselor piscicole și aplicarea legii în cazul celor care încalcă regulile de pescuit.
În cadrul raziei desfășurate, au fost descoperite și ridicate 3 plase monofilament unelte, echipamente interzise pentru pescuit.
Asemenea practici constituie o amenințare serioasă la adresa ecosistemului și a populațiilor de pești, având un impact negativ asupra biodiversității și echilibrului natural al râului Prut.
În timpul operațiunii, au fost eliberați în râu 2 pești care fuseseră capturați ilegal. Această măsură vine în sprijinul eforturilor de conservare a speciilor piscicole și menținerea unui mediu acvatic sănătos și echilibrat.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează că acțiunea coordonată a inspectorilor de mediu și a Poliției de Frontieră demonstrează determinarea autorităților în combaterea activităților ilegale care afectează mediul înconjurător și resursele naturale.
Este esențial ca astfel de acțiuni să continue și să fie întărite, pentru a asigura protecția durabilă a ecosistemelor acvatice și a biodiversității în ansamblu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Primarul unui oraș cu 6 milioane de locuitori spune că îi va scăpa pe toți de kilogramele în plus, dacă îl realeg: Nu vor...

Primarul unui oraș cu 6 milioane de locuitori spune că îi va scăpa pe toți de kilogramele în plus, dacă îl realeg: Nu vor...

Kamala Harris: SUA vor continua să exercite presiune asupra Israelului şi ţărilor din regiune pentru un armistiţiu în Gaza

Kamala Harris: SUA vor continua să exercite presiune asupra Israelului şi ţărilor din regiune pentru un armistiţiu în Gaza SUA nu îşi vor slăbi eforturile...

Președintele Taiwanului: China continentală nu este țara mamă, deoarece republica noastră este mai veche

Președintele Taiwanului: China continentală nu este țara mamă, deoarece republica noastră este mai veche Este „imposibil” ca Republica Populară Chineză să devină țara mamă a...

Cei mai buni pedagogi din țară au fost premiați la Chișinău

Cei mai buni pedagogi din țară au fost premiați la Chișinău Câștigătorii concursului „Pedagogul anului”, ediția 2024, au fost premiați duminică, 6 octombrie, la Chișinău, transmite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.