Acțiunile lui Macron au devenit indescifrabile pentru macroniști

Subiectul a fost abordat o singură dată, pe un ton plin de răutate, scrie „Le Monde” (Franța). Marți, 13 mai, interviul lui Emmanuel Macron la TF1 era deja în plină desfășurare când Sophie Binet, secretar general al CGT, dădea asigurări, pe baza unui studiu, că francezii au aprobat, cu o mare majoritate, abrogarea reformei pensiilor. „Acum un an aveam aproximativ același sondaj privind dizolvarea Adunării (Parlamentului, n. ed.)”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Pe măsură ce se apropie aniversarea deciziei din 9 iunie, care l-a deposedat pe președinte de majoritatea puterilor sale, acesta dezbate timp de peste trei ore cu adversari din toate partidele. Într-un cadru apropiat de cel al unei campanii electorale, șeful statului își apără palmaresul și se apără pe sine, la un an după inițiativa sa neînțeleasă de a dizolva Parlamentul.

Publicul emisiunii este decent (în jur de 5 milioane de oameni). Dar ce așteaptă el?

Cu siguranță, șeful statului strălucește prin cunoștințele sale, sărind de la un dosar la altul. Imbatabil. Informează publicul cu privire la problemele internaționale. Însă niciun anunț nu prezintă cursul pentru sfârșitul acestui al doilea mandat laborios de cinci ani. Promisiunea referendumurilor, făcută publică de Palatul Elysée, nu a fost în cele din urmă onorată. În ultimul moment, Emmanuel Macron a preferat să amâne.

„Nu înțeleg sensul participării la emisiune”, scria un deputat macronist în cursul serii pe bucla Telegram a aleșilor. „Ce-a venit să facă în încurcătura asta?”, se plânge altul. „În această seară, toată lumea va fi înțeles că locul lui Jupiter este în Olimp”, glumește Harold Huwart, deputat de Eure-et-Loir (Partidul Radical).

„Clarificați” situația

Șeful statului încearcă să revină în atenția publicului. El i-a mustrat pe miniștrii săi în timpul unei reuniuni a Consiliului de Apărare din 21 mai, criticând propunerile acestora de combatere a infiltrării islamiste. Dar nu-i poate împiedica pe membrii guvernului republican, pe ministrul de interne, Bruno Retailleau, și pe purtătoarea de cuvânt, Sophie Primas, să-l provoace, anunțând moartea iminentă a macronismului, în timp ce partidul său Renașterea, aflat în mâinile lui Gabriel Attal, îi scapă de sub control.

9 iunie 2024 va rămâne un punct de cotitură în mandatul de cinci ani al lui Emmanuel Macron. Gustul său pentru risc, odinioară lăudat de propriul popor, este acum văzut ca imprudență. Până la punctul în care unii aleși se tem că acest președinte perturbator, dornic să fie acolo unde nu este așteptat, va fi tentat să dizolve din nou Adunarea după 10 iulie (adică după termenul legal de un an). Mai bine să fim pregătiți, repetă deputații Ensemble pour la République, care cutreieră circumscripțiile electorale.

În iunie 2024, cu câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice și Paralimpice, președintele Republicii și-a justificat decizia faptul că nu avea majoritatea în parlament și a vrut să „clarifice” situația.

Confruntat cu pericolul unei victorii a extremei drepte, el rămâne hotărât. Această dizolvare „deschide o mulțime de opțiuni”, mărturisea șeful statului. Dar, când a venit momentul lansării campaniei legislative, el a declarat câteva zile mai târziu în fața consilierilor săi: „Deci, ce facem acum?”

Neînțeleasă, atitudinea lui Emmanuel Macron a făcut de atunci obiectul unor analize bazate mai degrabă pe un registru emoțional decât rațional. Sociologul Marc Joly îl descrie ca pe cineva care „a inventat (…) claritatea în ceața fricii și a neînțelegerii” pentru a se prezenta drept salvator și a-i aduce pe alegători înapoi la el, după cum scrie în cartea sa „La Pensée perverse au pouvoir” (Anamosa, 2024). În februarie a fost publicată cartea „Președintele toxic” (Robert Laffont, 464 de pagini, 23,50 de euro) de către jurnalistul Etienne Campion, alimentând ideea unui președinte manipulator.

„A acuza de iraționalitate (pe cineva) este una dintre cele mai frecvente insulte în politică, alături de idioțenie și lipsă de onestitate”, spune istoricul Bruno Fuligni, autorul cărții „Cei mai proști politicieni din istorie” (Primul volum, 192 de pagini, 13,95 euro), care relatează decizii absurde ale liderilor. Nicolas Sarkozy a fost, de asemenea, subiectul a nenumărate analize psihologice. În 2009, revista Psychologies Magazine examina profilul acestui președinte nerușinat, simptom al unei societăți devenite psihopată, potrivit lui Pierre Lembeye, autorul cărții „Un président chez le psy” (Scali, 2008). „Sarkozy este expoziția intimului, în așa măsură încât nu vedem persoana decât în ​​plăcerea sa, în dorințele sale, în furia sa, cu un sentiment de exces care este bolnăvicios”, notează psihiatrul Serge Hefez în „La Sarkose obsessionnelle” (Hachette, 2008).

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Explorarea psihicului șefilor de stat pentru a le înțelege acțiunile este, fără îndoială, rodul unei epoci. Consecința unei strategii prin care, pentru a fi ales, candidatul nu mai prezintă doar un program, ci o personalitate extraordinară. „Tot ce contează este substanța, construcția, prezentată printr-o poveste bazată pe o traiectorie personală, încărcată de emoție, care înlocuiește expunerea de idei”, observă politologul Vincent Martigny în „Le Retour du prince” (Flammarion, 2019).

Pentru a analiza ce l-ar fi putut conduce pe Emmanuel Macron la această disoluție autodistructivă din punct de vedere politic, putem, așadar, reciti confidențele președintelui însuși din „Un caractère de roman” (Julliard), o lucrare dedicată președintelui de Philippe Besson în 2017. Când a părăsit Ministerul Economiei în 2016, o mișcare de poker iscusită, viitorul candidat i-a mărturisit scriitorului: „Am preferat să plec și să-mi asum riscul de a pieri.” Autorul sare: „Să pieri?” Și Macron explică: „Dacă ratam, aș fi ieșit din sistem”.