Acţiunile preşedintelui Putin pun în pericol ordinea globală şi se bazează pe declaraţii ‘delirante’, afirmă însărcinatul cu afaceri al SUA în Ucraina

Publicat:

Însărcinatul cu afaceri al SUA în Ucraina, Kristina Kvien, a afirmat marţi că acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin pun în pericol ordinea globală şi se bazează pe declaraţii ”delirante”, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Am auzit toţi discursul preşedintelui Putin transmis ieri (luni – n.r.). Declaraţiile sale scandaloase despre Ucraina şi poporul ucrainean au fost delirante, reflectând o viziune denaturată care te face să te gândeşti nu la un lider global, ci la cei mai răi autoritari”, a spus Kvien.


Citește și : UE permite accesul cetăţenilor extracomunitari vaccinaţi cu serurile aprobate de OMS

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.

Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei. Uniunea Europeană a propus marţi să se interzică accesul autorităţilor ruse la pieţele şi serviciile financiare europene şi să fie vizate băncile care finanţează armata rusă şi alte operaţiuni militare ruse în regiunile separatiste din estul Ucrainei a căror independenţă Rusia a recunoscut-o luni seară.

Pachetul de sancţiuni propuse de Uniunea Europeană urmează să fie adoptate marţi.

Citește și : 570 de migranţi au fost salvaţi de Garda de Coastă italiană

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.