
Activele militare scoase din uz vor fi reevaluate periodic și valorificate, prin modalități precum vânzarea, donația, schimbul sau închirierea, în funcție de necesitățile statului. Oportunitatea este prevăzută într-un proiect de lege aprobat astăzi de Parlament cu votul a 53 de deputați, informează MOLDPRES.
Secretarul general al Ministerului Apărării, Igor Cutie, a declarat la ședința Parlamentului că proiectul are ca obiectiv instituirea unui cadru juridic clar, unitar și actualizat pentru identificarea, evaluarea și valorificarea activelor cu destinație militară, care nu mai pot fi utilizate pentru exercitarea misiunilor și necesităților operaționale ale forțelor destinate apărării naționale.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Potrivit oficialului, necesitatea promovării inițiativei este determinată, în primul rând de faptul că actualul cadru normativ este depășit și nu mai corespunde realităților actuale.
Proiectul stabilește un mecanism mai clar și mai flexibil, care permite transmiterea dreptului de proprietate sau dreptul de folosință asupra excedentului neutilizat al activelor cu destinație militară prin vânzare-cumpărare, donație, schimb sau închiriere, cu respectarea strictă a cerințelor de securitate națională, a legislației privind controlul comerțului cu mărfuri strategice și a angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova.
„Este important de subliniat că proiectul nu vizează activele necesare pentru capacitatea operațională a structurilor în domeniul apărării. Dimpotrivă, proiectul stabilește expres că nu pot fi incluse în lista excedentului neutilizat activele cu destinație militară aflate în dotare și în tabelele de echipament ale structurilor destinate apărării naționale. Prin această abordare, proiectul contribuie la o mai bună administrare a resurselor existente. El permite separarea clară a activelor necesare pentru misiunile actuale și cele care, obiectiv, nu mai pot fi utilizate eficient, nu mai corespund cerințelor tehnice sau generează costuri nejustificate”, a subliniat Igor Cutie.
Un alt element relevant al proiectului îl constituie obligațiunea de reevaluare periodică a excedentului neutilizat. În cazul în care anumite active incluse în listă n-au fost valorificate, procedura urmează a fi reluată cel puțin de două ori în an.
Igor Cutie a menționat că implementarea inițiativei nu va necesita cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
„Dimpotrivă, pe termen mediu și lung, aplicarea acestuia va avea un efect financiar pozitiv prin reducerea costurilor de întreținere a bunurilor învechite și prin posibilitatea obținerii unor venituri suplimentare la bugetul de stat, în caz valorificare prin vânzare”, a subliniat Igor Cutie.
Proiectul urmează a fi votat și în lectura a doua.
This post was last modified on 28/05/2026 14:13 14:13