Activişti din domeniul climei au desfăşurat un eveniment pentru a marca dispariţia unui gheţar din Elveţia

Publicat:

Sute de activişti din domeniul climei au omagiat duminică un gheţar din Elveţia care urmează să dispară în următorul deceniu ca urmare a încălzirii globale, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Gheţarul Pizol, care măsoară în prezent mai puţin de o zecime dintr-un kilometru pătrat, este situat în Alpii Glarus din estul Elveţiei şi şi-a redus din dimensiuni pe fundalul creşterii temperaturilor. Aflat la circa 2.600 de metri deasupra nivelului mării, gheţarul va dispărea definitiv până în 2030, potrivit estimărilor specialiştilor.


Citește și : Prezenţa forţelor străine în Golf sporeşte ‘insecuritatea’ (Rouhani)

“Am urcat aici de nenumărate ori”, a spus Matthias Huss, glaciolog în cadrul Universităţii ETH Zurich, adresându-se persoanelor care s-au alăturat evenimentului. “Este ca atunci când moare un prieten drag”.

Cu o suprafaţă de circa 0,06 kilometri pătraţi, gheţarul s-a redus la doar o parte din dimensiunile sale din 1987, când a fost măsurat de specialişti la 0,32 kilometri pătraţi. Cu doar patru ani în urmă, suprafaţa sa a fost stabilită la 0,1 kilometri pătraţi, potrivit Global Glacier Change Bulletin.

Întrunirea din Elveţia, ţară în care se află circa 1.500 de gheţari, este similară unei alte acţiuni organizate în luna august în Islanda, când activişti şi alte persoane au comemorat topirea unui alt gheţar.

În Elveţia, activismul pe teme de mediu este în creştere şi a cuprins anul acesta o acţiune la finalul căreia zeci de oameni au fost arestaţi după ce au blocat intrările în mai multe bănci elveţiene acuzate de unele voci că ar avea un rol în finanţarea proiectelor din domeniul energiei dependente de combustibili fosili.

Citește și : Cel puţin 26 de morți, inclusiv copii, într-un accident de autobuz în nordul Pakistanului

În plus, Elveţia, recunoscută pentru sistemul său de democraţie directă, ar putea vota în curând pentru a deveni neutră pe subiectul climatic, după ce iniţiatorii unei petiţii denumite ”iniţiativa gheţarul” au strâns cele 120.000 de semnături necesare pentru a supune măsura la vot.

“Nu mai putem salva gheţarul Pizol”, a spus Huss. Dacă oamenii ar acţiona acum însă, multe dintre efectele negative ale schimbărilor climatice ar putea fi limitate. “Haideţi să facem tot ce este posibil ca să le putem arăta copiilor şi nepoţilor noştri un gheţar aici, în Elveţia, peste 100 de ani”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.