X

Activişti italieni pentru climă au pulverizat vopsea pe faţada Palazzo Vecchio din Florenţa

Activişti italieni pentru climă care aparţin grupării Last Generation au folosit extinctoare cu ajutorul cărora au pulverizat vineri vopsea portocalie pe faţada faimosului Palazzo Vecchio din Florenţa, potrivit DPA, scrie agerpres.  

Acţiunea, realizată de doi activişti, a durat doar câteva minte, iar vopseaua este lavabilă, au precizat reprezentaţii grupării. Palazzo Vecchio, o clădire din secolul al XIV-lea, adăposteşte primăria oraşului.

Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

Potrivit fotografiilor şi înregistrărilor video, activiştii au sos extinctoarele umplute cu vopsea din rucsacuri şi au împroşcat faţada clădirii istorice. Forţele de ordine au sosit imediat la faţa locului şi i-au oprit. Cât timp cei doi activişti erau escortaţi de forţele de ordine, trecătorii au reacţionat la acţiunea de protest, unii rostind cuvinte dezaprobatoare şi insulte.

Operaţiunea de curăţenie a început imediat după împroşcarea faţadei, iar primarul Florenţei, Dario Nardella, a participat la eforturile de curăţare.

”Sunt nişte barbari”, a declarat el pentru agenţia de presă italiană ANSA. ”În niciun caz nu se protestează aşa”.

Palazzo Vecchio a servit iniţial drept sediu al parlamentului orăşenesc florentin. În secolul al XIX-lea, a fost şi sediul Camerei Deputaţilor din Italia timp de câţiva ani.

În prezent, clădirea adăposteşte Muzeul Copiilor din Florenţa, birourile administraţiei municipale şi Salone dei Cinquecento, cea mai mare şi mai valoroasă încăpere din palat din punct de vedere artistic.

Citește și :  Slovacia trimite Ucrainei avioane MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

Potrivit grupării Last Generation, acţiunea a avut drept ţintă politica climatică a guvernului italian care, în viziunea activiştilor, nu acţionează suficient pentru a combate schimbările climatice.

Activiştii au precizat într-un comunicat că monumentul nu a fost deteriorat, dar ”cei care locuiesc aici astăzi au pierdut viziunea responsabilităţii în ceea ce priveşte viitorul comunităţii lor”.

Tags: FlorentaLast GenerationPalazzo Vecchiovopsea
Categorii: Diaspora