Activistul Paul Watson, apărătorul balenelor, a fost eliberat din închisoare

Paul Watson, un cunoscut activist ecologist şi apărător al balenelor, a fost eliberat din închisoare după decizia Danemarcei de a nu îl extrăda în Japonia, a anunţat Poliţia din Groenlanda, citată de AFP.

“Poliţia groenlandeză l-a notificat astăzi pe Paul Watson şi pe avocatul său în legătură cu decizia Ministerului Justiţiei în dosarul de extrădare. Apoi, Paul Watson a fost eliberat la ora locală 08:46” (10:46 GMT), a precizat Poliţia groenlandeză într-un comunicat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

“Arestarea mea a atras atenţia comunităţii internaţionale asupra continuării de către Japonia a operaţiunilor ilegale de vânare a balenelor”, a declarat el după eliberarea din închisoare. “Aceste ultime cinci luni au fost o extensie a campaniei” de luptă împotriva vânătorii de balene, a adăugat Paul Watson.

Danemarca a refuzat marţi să îl extrădeze în Japonia, care a emis pe numele său un mandat de arestare din cauza unei acţiuni ce viza o navă-uzină specializată în vânătoarea de balene. Decizia de marţi este considerată o mare victorie de apărătorii mediului înconjurător.

Paul Watson a petrecut aproape cinci luni în închisoarea din Nuuk, capitala Groenlandei

Autorităţile nipone l-au acuzat că ar fi fost responsabil de daune şi răniri la bordul unei baleniere japoneze în 2010 în cadrul unei campanii desfăşurate de organizaţia ecologistă Sea Shepherd.

Americano-canadianul de 74 de ani fusese arestat în portul oraşului Nuuk pe 21 iulie după reactivarea unei cereri de arestare emisă de Japonia în 2012 în baza unei notificări roşii a Interpol. Atunci, Paul Watson se afla cu nava lui în drum spre a intercepta o balenieră japoneză nou-nouţă.

Danemarca şi-a bazat refuzul de extrădare pe “durata totală a detenţiei lui Paul Franklin Watson după arestarea sa din 21 iulie 2024 şi până la executarea unei eventuale decizii de extrădare şi pe (faptul că) acţiunile pentru care se solicită extrădarea datează de peste 14 ani, precum şi pe natura faptelor în general”.

“Japonia a încercat să îl reducă la tăcere pe un om a cărui singură infracţiune este aceea de a fi denunţat ilegalitatea unui masacru industrial deghizat în cercetare ştiinţifică”, a reacţionat unul dintre avocaţii activistului, Francois Zimeray.

“Lupta nu s-a terminat”

Unul dintre consilierii săi consideră că “lupta nu s-a încheiat încă”.

“Va trebui acum să atacăm în instanţă notificarea roşie a Interpol şi mandatul de arestare japonez, pentru a ne asigura că Paul Watson va putea din nou să călătorească peste tot în lume, în deplină siguranţă, şi să nu mai treacă niciodată printr-un incident similar”, a adăugat Jean Tamalet, de la cabinetul de avocatură King & Spalding.

Arestarea lui Paul Watson a stârnit un val de simpatie în Franţa, ţară ale cărei autorităţi i-au cerut în mod public Danemarcei să nu îl extrădeze, precum şi în rândul apărătorilor cauzei mediului.

“Ce uşurare! Salut eliberarea lui Paul Watson, după 149 de zile de detenţie în Danemarca. Mobilizarea colectivă a dat roade”, a scris pe reţeaua de socializare X ministrul francez pentru Tranziţie Ecologică, Agnes Pannier-Runacher.

Pe lângă natura detenţiei pe care o consideră nefondată, apărătorii activistului au denunţat în special lacunele sistemului judiciar japonez.

“În Japonia există o prezumţie de vinovăţie. Procurorii sunt mândri să anunţe că au o rată a condamnărilor de 99,6%”, a declarat Francois Zimeray.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Guvernul danez s-a distanţat însă de aceste afirmaţii.

“Decizia de azi nu înseamnă că Danemarca împărtăşeşte îngrijorările care au fost exprimate în anumite cercuri în legătură cu sistemul juridic japonez şi cu protecţia drepturilor omului în Japonia în cadrul acestui dosar special”, a subliniat ministrul danez al Justiţiei, Peter Hummelgaard, citat într-un comunicat.

“Japonia este o societate democratică, guvernată de statul de drept şi care respectă drepturile fundamentale ale omului”, a adăugat ministrul danez.

This post was last modified on 17/12/2024 21:03 21:03

Tags: Paul Watson
Diverse