Actori ucraineni refugiaţi în Danemarca pun în scenă dramele invaziei ruse

Publicat:

Sate devastate şi familii separate: scenele tragice ale invaziei ruse în Ucraina au fost adaptate pentru teatru de actori ucraineni refugiaţi în Danemarca, relatează duminică AFP, potrivit agerpres.

Piesa “Operaţiune specială”, jucată sâmbătă seara la Aarhus, al doilea oraş ca mărime din Danemarca, a fost scrisă de Anatoli Zinovenko, un actor cunoscut în Ucraina pentru spectacolele sale de cinema, televiziune şi teatru.


Citeşte şi: După ce ‘s-a ars’ cu pandemia de Covid, OMS ‘suflă şi-n iaurt’! Organizaţia internaţională a lansat o reţea pentru detectarea maladiilor infecţioase – Black News

Cu titlul său care face referire directă la expresia “operaţiune militară specială” folosită de Vladimir Putin şi Kremlin pentru a desemna războiul din Ucraina, piesa prezintă povestea a două femei ucrainene, singurele supravieţuitoare ale unui atac rusesc, şi a unui soldat rănit rus a cărui soartă ele o vor decide.

Un actor cu experienţă, în vârstă de 62 de ani, a cărui carieră a început în epoca sovietică, Anatoli Zinovenko nu a scris niciodată o piesă înainte de război. Însă “Ucraina este cea care de data aceasta i-a ghidat peniţa’, a spus el.

“Tot ce era în inima mea, am pus pe hârtie. Tot ce am auzit, am văzut şi am înţeles, am vrut ca totul să fie pus pe hârtie”, a declarat el pentru AFP.

El şi soţia sa, Tetiana, – care joacă unul dintre cele trei roluri principale ale piesei – au fost forţaţi să fugă din Kiev la zece zile după începerea invaziei ruse, la sfârşitul lunii februarie 2022.

“Era imposibil de înţeles, nimeni nu credea că va fi război, dar s-a întâmplat”, a declarat Anatoli Zinovenko, care joacă în piesă rolul soldatului rus rănit.

Abandonat de camarazii săi, soldatul intră într-o casă în care găseşte două femei ucrainene, singurele supravieţuitoare ale unui atac asupra satului lor.

Să-l ajute pe soldatul rănit sau să se răzbune? Dilema celor două femei este o poveste despre “eroism, umanitate şi spiritualitate”, rezumă Zinovenko.

“Femeile, care fac de schimb de locuri cu invadatorul, au ocazia să-l ucidă. Dar ele nu-l ucid. Pentru ce? Pentru că ele nu sunt capabile să ucidă”, a mai spus el.

Producătorii piesei de o oră – care se află la cea de-a şaisprezecea reprezentaţie în Danemarca – o văd ca pe o “punte culturală” între Ucraina şi ţara scandinavă, care a găzduit 30.000 de refugiaţi ucraineni de anul trecut, în pofida unei poziţii foarte dure a ţării până acum împotriva solicitanţilor de azil.

“În Danemarca, trăim acest război doar prin intermediul mass-media, al preţurilor la energie electrică şi alimente”, a declarat Torben Dahl, directorul teatrului Katapult, care găzduieşte mica trupă ucraineană.

Citeşte şi: A 20-a săptămână de proteste în Israel împotriva reformei judiciare – Black News

“Ceea ce ne dorim este ca oamenii din Danemarca să perceapă această situaţie la un nivel mai uman”, a mai spus danezul.

Baletul şi Orchestra Naţională a Ucrainei vor prezenta marţi, la Copenhaga, un spectacol la Teatrul Regal, în prezenţa reginei Margrethe a II-a a Danemarcei, pentru a strânge fonduri pentru ţara lor aflată în război.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.