Actorul american Wesley Snipes a doborât două recorduri mondiale Guinness

Publicat:

Actorul american Wesley Snipes a doborât două recorduri mondiale Guinness

Actorul american Wesley Snipes a doborât două recorduri mondiale Guinness după ce a avut o apariţie neaşteptată în rolul personajului Blade în filmul “Deadpool & Wolverine”, informează revista Variety.

Revenirea actorului american în rolul celebrului supererou Blade – un bărbat pe jumătate vampir, capabil să se deplaseze pe timpul zilei fără să fie afectat de razele Soarelui – în cel de-al treilea film din seria cinematografică “Deadpool” s-a produs la 25 de ani şi 340 de zile după ce el a interpretat pentru prima dată acest personaj în filmul “Blade” din 1998, potrivit Guinness World Records, asigurându-i astfel recordul pentru cea mai îndelungată carieră a unui personaj Marvel într-un film live-action. Precedentul record era deţinut până acum de unul dintre colegii lui din distribuţia filmului “Deadpool & Wolverine”, starul australian Hugh Jackman, care a interpretat pentru prima dată personajul Wolverine în urmă cu 24 de ani în filmul “X-Men” din 2000, potrivit stiripesurse.


Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Apariţia surprinzătoare a lui Wesley Snipes sub forma personajului Blade i-a adus actorului american un alt record mondial Guinness: cel mai lung interval între două apariţii ale aceluiaşi personaj în filme Marvel. Potrivit Guinness World Records, el interpretase ultima dată acest personaj în urmă cu 19 ani şi 231 de zile în filmul “Blade: Trinity” din 2004, depăşind astfel diferenţa de 17 ani înregistrată de actorul Alfred Molina între interpretările sale ale personajului Doctor Octopus în filmele “Spider-Man 2” din 2004 şi “Spider-Man: No Way Home” din 2021.

Apariţia lui Wesley Snipes în rolul Blade s-a numărat printre numeroase alte roluri episodice din filmul “Deadpool & Wolverine”, ai cărui protagonişti sunt actorii Ryan Reynolds şi Hugh Jackman. În acest lungmetraj, vânătorul de vampiri Blade îşi uneşte forţele cu cei doi protagonişti, precum şi cu personajele Elektra (Jennifer Garner), X-23 (Dafne Keen) şi Gambit (Channing Tatum), pentru a se lupta cu Cassandra Nova (Emma Corrin) şi armata ei de mutanţi obedienţi.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

Filmul “Deadpool & Wolverine”, lansat pe 26 iulie, a doborât deja mai multe recorduri de box-office. Pelicula a obţinut încasări de 205 milioane de dolari în weekendul premierei sale, ocupând locul al optulea în clasamentul celor mai bune debuturi din toate timpurile şi stabilind totodată recordul pentru cel mai bun weekend de debut al unui film cu rating “R” (nerecomandat spectatorilor sub 17 ani).

De asemenea, “Deadpool & Wolverine” a înregistrat, de departe, cel mai bun debut din 2024, depăşind continuarea “Inside Out 2”, realizată de studioul de animaţie Pixar deţinut de grupul Disney (încasări de 155 de milioane de dolari în primul weekend de proiecţii). În prezent, “Deadpool & Wolverine” ocupă locul al doilea în topul celor profitabile filme ce au fost lansate în America de Nord în acest an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cercetătorii australieni folosesc lei-de-mare pentru a cartografia habitatele de pe fundul mării

Cercetătorii australieni folosesc lei-de-mare pentru a cartografia habitatele de pe fundul mării Oamenii de ştiinţă din Australia au echipat mai mulţi lei-de-mare cu camere de...

De ce riscă Firefox să dispară după ce Google a fost declarat vinovat de practici monopoliste

De ce riscă Firefox să dispară după ce Google a fost declarat vinovat de practici monopoliste Am putea asista la dispariția Firefox? Luni, 5 august,...

Amendă usturătoare pentru un bărbat din România după ce a  abandonat un câine, pe care l-a transportat închis într-un tomberon

Amendă usturătoare pentru un bărbat din România după ce a  abandonat un câine, pe care l-a transportat închis într-un tomberon Un bărbat de 49 de...

Balonul gastric antiobezitate Allurion, considerat prea riscant, retras de pe piaţa franceză

Balonul gastric antiobezitate Allurion, considerat prea riscant, retras de pe piaţa franceză Autorităţile sanitare din Franţa au solicitat retragerea imediată de pe piaţa franceză a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.