Actorul devenit preşedinte al Ucrainei spune că ‘Bucovina a fost OCUPATĂ de români!’

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat miercuri un apel la solidaritate adresat conaţionalilor săi, într-un discurs cu ocazia Zilei unităţii Ucrainei, în care susţine, printre altele, că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, potrivit discursului în limba engleză postat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev, transmite şi agerpres.

”Cu exact 101 de ani în urmă, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statalităţii ucrainene şi a luptei pentru eliberarea naţională. ‘Visele seculare pe care cei mai buni fii ai Ucrainei le-au trăit şi pentru care au murit au devenit realitate’. Acesta este un citat din Actul Zluki, care a anunţat reunificarea într-un stat unic, independent şi care a fost proclamat de liderii RPU (Republica Populară Ucraineană – n.r.) şi RPUO (Republica Populară a Ucrainei Occidentale – n.r.) pe 22 ianuarie 1919 în piaţa Sofia din Kiev. În toate colţurile Ucrainei acest fapt a fost primit cu entuziasm şi inspiraţie: în sfârşit exista şansa de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate ea a fost irosită. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze adevărata unitate statală. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte. Curând RPU a părăsit Kievul sub presiunea bolşevicilor, majoritatea teritoriului Galiţiei a fost ocupat de trupele poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste o sută de ani. Am tras vreo concluzie din această poveste? Ea ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: doar împreună suntem puternici”, a spus şeful statului ucrainean în discursul de pe site-ul preşedinţiei.


Citeşte şi: Tragedie aviatică în Australia. Un avion plin cu americani S-A PRĂBUŞIT!

Zelenski a subliniat că, în lumea de astăzi, sensul unei naţiuni ca întreg provine nu doar din tradiţii, cultură şi religie comune, ci şi din valori, precum integritatea, onestitatea, toleranţa, libertatea, democraţia, dorinţa de prosperitate economică, respectarea legii, a proprietăţii private şi a celui de lângă tine.

”Sunt ucrainean. Pentru că trăiesc conform legii. Întotdeauna gata să îmi protejez patria când este nevoie. Sunt un model de comportament pentru spaţiul post-sovietic: în apărarea drepturilor mele, protejarea libertăţii de exprimare, statul de drept, societatea civilă, toleranţă zero pentru corupţie. Sunt ucrainean. Pentru că sunt un cetăţean responsabil. Îmi plătesc impozitele”, a mai spus preşedintele ucrainean.

Citeşte şi: Yad Vashem, Memorialul din Ierusalim al victimelor Holocaustului

El a menţionat că sprijină şansele egale pentru bărbaţi şi femei şi drepturile reprezentanţilor tuturor minorităţilor naţionale şi ale tuturor religiilor.

”Compatrioţi ucraineni! Pentru a fi puternici, trebuie să fim uniţi. Pentru a deveni uniţi, trebuie să fim puternici. Să ţinem minte asta! Felicitări! O Zi fericită a unităţii Ucrainei!”, a transmis Volodimir Zelenski în finalul discursului său. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.