Actorul francez Alain Delon cere să fie eutanasiat

Publicat:

Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 86 de ani, a cerut să fie eutanasiat. El suferă de consecințele unui accident vascular cerebral suferit în 2019, iar soție sa a murit anul trecut, informează mediafax.

Cererea a fost comunicată de către fiul actorului, Anthony, într-un interviu acordat RTL.


Citește și :  Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

„Mi-a cerut să organizez asta, da”, a subliniat el, deși a lăsat să se înțeleagă că nu el va fi cel care își va asuma responsabilitatea de a-și însoți tatăl în moarte, ci mai degrabă sora lui, Anouchka.

Potrivit presei spaniole, actorul însuși a distribuit o declarație presei: „Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit de-a lungul anilor și mi-au oferit sprijin. Sper ca viitorii actori să găsească în mine un exemplu nu doar la nivel profesional, ci și uman”.

Delon trăiește de ani de zile cu diverse probleme de sănătate și într-o stare delicată după ce a suferit un dublu accident vascular cerebral în 2019 și o intervenție chirurgicală în 2017 pentru o problemă cardiacă.

În 2021, soția actorului, Nathalie Delon, a murit din cauza cancerului pancreatic, însă anterior ceruse să fie eutanasiată. Actorul nu i-a putut îndeplini dorința, deoarece eutanasierea era interzisă în Franța.

Citește și : Armata rusă îşi menţine prezenţa activă în estul şi sudul Ucrainei

Actorul va putea recurge la acest gest, din moment ce locuiește de câțiva ani în Elveția.

Delon a vorbit într-unul dintre ultimele sale interviuri cu săptămânalul elvețian „L’Illustré” despre eutanasie. „Sunt în favoarea unei morți demne. În primul rând pentru că locuiesc în Elveția, unde eutanasia este legală și, de asemenea, pentru că cred că este cel mai logic și natural lucru de făcut. O persoană are dreptul să plece în liniște, fără a trece prin spitale, injecții și așa mai departe. A îmbătrâni e nasol și nu poți face nimic în privința asta”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.