X

Actorul Javier Bardem pledează la Londra pentru crearea unui Sanctuar Antarctic

Actorul Javier Bardem s-a întâlnit luni cu ministrul britanic al mediului, Michael Gove, pentru a vorbi despre crearea unui Sanctuar Antarctic, un proiect în care artistul spaniol este deja implicat, relatează EFE, potrivit agerpres.

Într-un scurt mesaj postat pe conturile sale de Twitter şi Instagram, Bardem arată că încearcă să găsească momentul prielnic perfect pentru a proteja Antarctica. Mesajul său în engleză şi spaniolă este însoţit de o imagine amuzantă în care actorul pare să converseze cu un pinguin, simbolul acestei campanii.

Citește și : Americanii din Londra, sfătuiți să aibă o atitudine reticentă pe timpul vizitei președintelui Trump

Militantismul lui Bardem în favoarea continentului de gheaţă a început cu multe luni în urmă, la începutul anului acesta, când actorul a plonjat în străfundurile oceanului Antarctic pentru a susţine acolo crearea celei mai mari zone marine protejate din lume.

Bardem care a călătorit la bordul legendarei nave Arctic Sunrise, aparţinând Greenpeace, s-a scufundat cu submarinul la o adâncime de 270 de metri şi a rememorat experienţa, povestind cum s-a simţit copleşit de “incredibila varietate de culori şi de viaţa” care îl înconjura.

Citește și : ONU: Peste 800 de copii-soldat au fost recrutaţi în 2017 în Yemen

În periplul său prin lume pentru a extinde protecţia Antarcticii, actorul a ajuns în februarie şi la Berlín, alături de Greenpeace, unde a prezentat rezultatele expediţiilor submarine care relevă atât ampla diversitate a ecosistemului antarctic cât şi fragilitatea sa.

Călătoria actorului în Antarctica este ilustrată şi într-un documentar care prezintă imaginile filmate timp de şapte zile şi scufundările ce fac parte din campania internaţională a Greenpeace. Această campanie l-a determinat pe actor să deschidă un cont pe Twitter, #BardemAntartic, pentru a susţine eforturile pentru crearea acestui sanctuar, pentru care Greenpeace a strâns deja 1,7 milioane de semnături.

Tags: AntarcticaInstagramJavier BardemMichael GoveproiectSanctuar Antarctictwitter
Categorii: Diaspora