Actorul Leonardo DiCaprio se află la Glasgow pentru summitul COP26

Publicat:

Actorul şi militantul pentru mediu Leonardo DiCaprio se află la Glasgow pentru summitul privind schimbarea climatică COP26, informează marţi BBC, potrivit agerpres

Starul de la Hollywood, reprezentant al ONU pentru schimbările climatice, a fost văzut marţi la expoziţia Kew Carbon Garden, de la centrul principal de conferinţe.


Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

DiCaprio a fost asaltat de jurnalişti, fani şi delegaţi la intrarea în clădire.

Luni, vedeta din “Titanic” a participat la Glasgow la un eveniment în marja COP26, pozând alături de producătorul de film Paul Goodenough, fondatorul organizaţiei caritabile Rewriting Extinction.

DiCaprio a donat milioane organizaţiilor de mediu şi a susţinut proiecte cum ar fi cele care produc pantofi de sport din materiale naturale.

De asemenea, el a descris-o pe militanta Greta Thunberg drept “o lideră a epocii noastre” când s-au întâlnit în 2019.

La premiile Oscar din 2016, actorul a ţinut un discurs în care a declarat că schimbările climatice sunt “cea mai urgentă ameninţare cu care se confruntă întreaga noastră specie”.

Cu toate acestea, la acea vreme, un articol publicat pe site-ul Forbes sublinia că stilul luxos de viaţă al actorului face ca “amprenta lui de carbon să fie cu mult mai mare decât crede”.

Actorul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acest aspect în documentarul său din 2016 pentru National Geographic, “Before the Flood”.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

Starul a fost fotografiat recent zburând cu linii comerciale, nu cu avioane private, deşi nu se ştie cum a călătorit în Scoţia în această săptămână.

Leonardo DiCaprio este cunoscut pentru filme de succes ca “The Revenant”, “Once Upon A Time In Hollywood”, “The Wolf of Wall Street”, “Shutter Island”, “Inception”, “The Great Gatsby”, “Blood Diamond” şi” Django Unchained”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.