X

Actriţa Shannen Doherty, Brenda din serialul ‘Beverly Hills, 90210’, a murit la 53 de ani

Actriţa Shannen Doherty, Brenda din serialul ‘Beverly Hills, 90210’, a murit la 53 de ani

Actriţa americană Shannen Doherty, cunoscută graţie rolului liceenei Brenda Walsh din serialul TV de succes ”Beverly Hills, 90210”, a murit după o luptă de mai mulţi ani cu cancerul, a anunţat duminică revista People, potrivit Reuters. Actriţa avea 53 de ani.

”Cu durere în suflet anunţ moartea actriţei Shannen Doherty. Sâmbătă, pe 13 iulie, a pierdut lupta cu cancerul după mulţi ani de bătălie cu această boală”, a scris People, citând-o pe agenta actriţei, Leslie Sloane, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Shannen Doherty a făcut publică bătălia pe care o ducea cu cancerul de sân, dezvăluind în 2015 că urmează tratament pentru această afecţiune. În 2023 a suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale şi a anunţat că boala s-a răspândit la oase.

Actriţa a devenit extrem de populară odată cu rolul Brenda, din serialul ”90210”, o elevă model din Minnesota, care încerca să se integreze printre colegii unui liceu dintr-o zonă înstărită.

Personajul Brenda este prins într-un triunghi amoros alături de Dylan McKay (interpretat de Luke Perry) şi Kelly Taylor (Jennie Garth). În viaţa reală, Doherty a intrat în conflict cu Jennie Garth şi cu alţi colegi de distribuţie şi a părăsit serialul în timpul celui de-al patrulea sezon, în 1994. Serialul a fost difuzat fără ca Shannen Doherty să mai facă parte din distribuţie până în anii 2000.

În 1998, producătorul ”90210”, Aaron Spelling, a distribuit-o pe Doherty în serialul ”Charmed”, în rolul Prue Halliwell, cea mai mare dintre trei surori cu abilităţi magice. Serialul a fost un succes, dar a ţinut primele pagini şi prin conflictele din culise.

Revista People a supranumit-o pe Shannen Doherty ”fata rea” a anilor 1990, întrucât participa la numeroase petreceri, întârzia la filmări şi se certa cu actori şi cu superiori.

În 2003, în cadrul podcastului ”Let’s Be Clear with Shannen Doherty”, actriţa a spus că ”îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile ei” şi recunoaşte că ”depăşea puţin măsura” în perioada când frecventa cluburile de noapte pe când avea puţin peste 20 de ani.

Actriţa şi-a reluat rolul Brenda în continuările la ”90210” din 2008 şi 2019 şi a spus că s-a împăcat cu Jennie Garth după ce amândouă s-au maturizat şi au dat uitării conflictele din adolescenţă.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Shannen Doherty s-a născut în Memphis, Tennessee, pe 12 aprilie 1971 şi s-a dedicat actoriei încă din copilărie. La vârsta de 11 ani a jucat rolul Jenny Wilder în ultimul sezon din serialul clasic ”Little House on the Prairie”.

În 1988, a fost distribuită în comedia neagră ”Heathers”, care a devenit un film cult.

A fost căsătorită de trei ori, cel mai recent cu fotograful Kurt Iswarienko. A intentat divorţ de acesta în 2023.

Tags: Shannen Doherty
Diverse