ACTUL 16. `Vestele galbene` au împânzit din nou străzile Franței

Publicat:

Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în centrul oraşului Paris, în cadrul unui nou protest al mişcării “Vestele galbene”, care denunţă degradarea nivelului de trai în Franţa, informează BFMTV.com şi Le Figaro, scrie Mediafax.

Mitingul se derulează în zona Boétie, la limita Bulevardului Champs-Elysées, unde au fost impuse restricţii de circulaţie şi sunt mobilizate efective ale forţelor de ordine.


Citește și : Canada: Premierul Trudeau şi-a remaniat guvernul, pe fondul controversei privind compania SNC-Lavalin

Este a 16-a manifestaţie organizată în capitala Franţei de mişcarea “Vestele galbene”, care protestează faţă de majorarea preţurilor la carburanţi şi faţă de erodarea nivelului de trai.

Din cauza protestului, cinci staţii de metrou din centrul Parisului au fost închise.

Până în prezent, nu s-au înregistrat incidente. Ministerul francez de Interne a atras atenţia că persoanele violente “vor fi sancţionate” de forţele de ordine.

Mitinguri de protest sunt programate şi în oraşele Lille şi Lyon.

Citește și : OIAC: În orașul sirian Douma s-au folosit arme chimice cu clor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.