Acuzat de agresiuni sexuale, Kevin Spacey ajunge în faţa justiţiei britanice

Publicat:

Actorul american Kevin Spacey este aşteptat din nou joi la Londra pentru o audiere pregătitoare în faţa justiţiei britanice, în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală formulate de trei bărbaţi, învinuiri pe care vedeta le contestă, informează AFP, potrivit agerpres.

Lăsat în libertate după o primă audiere în urmă cu aproape o lună, actorul-vedetă al serialului “House of Cards” este inculpat pentru patru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi săvârşite în perioada martie 2005 şi aprilie 2013.

Citeşte şi: Un elicopter al pompierilor S-A PRĂBUŞIT în mare! Printre victime se află şi români! – Black News


Starul, în vârstă de 62 de ani, aşteptat să se prezinte la tribunalul Old Bailey, este acuzat, de asemenea, că l-a forţat pe unul dintre bărbaţi să întreţină o activitate sexuală pentru care nu şi-a dat consimţământul, un cap de acuzare care se diferenţiază de viol în jurisprudenţa engleză.

Scotland Yard a deschis o anchetă după ce a primit plângeri de agresiuni sexuale împotriva actorului, dintre care unele ar fi fost comise în cartierul Lambeth din Londra, unde se află Teatrul Old Vic, al cărui director artistic a fost în perioada 2004-2015.

După unda verde dată de parchet urmăririi penale, actorul s-a declarat “dezamăgit”, dar şi-a anunţat intenţia de a se prezenta în faţa justiţiei britanice pentru a-şi “dovedi nevinovăţia”.

“Domnul Spacey neagă cu tărie orice faptă penală în acest caz”, a declarat avocatul său, Patrick Gibbs, pe 16 iunie, precizând că “el trebuie să răspundă la aceste acuzaţii pentru a-şi continua viaţa”.

Acuzaţiile împotriva sa fuseseră formulate în urma mişcării #MeToo şi a scandalului Weinstein, numit după producătorul de film american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna anului 2017 de The New York Times şi The New Yorker.

Citeşte şi: Cu trei luni înainte de alegeri, parlamentul brazilian a adoptat o serie de măsuri sociale – Black News

Valul de acuzaţii a avut consecinţe dure asupra carierei şi reputaţiei actorului american premiat cu două Oscaruri (pentru “American Beauty” şi “Usual Suspects”). Jucând mult timp în teatru înainte de a se consacra în cinematografie, Kevin Spacey a fost concediat de Netflix din distribuţia serialul de mare succes “House of Cards”, în care interpreta principalul rol masculin.

A revenit în cinema anul trecut odată cu pelicula ”L’uomo Che Disegno Dio”, în regia italianul Franco Nero, unde interpretează rolul unui detectiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord...

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe Peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.