X

Acuzații grave ale Emirul Qatarului. El acuză ţările implicate în blocada emiratului că doresc o `schimbare de regim`

Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, a acuzat în mod explicit cele patru ţări care au lansat o blocadă economică şi politică împotriva ţării sale în luna iunie de încercarea de a răsturna regimul din Qatar, într-un interviu la postul de televiziune american CBS, difuzat duminică, potrivit AFP. 

“Ele doresc o schimbare de regim, aceasta este evident”, a declarat emirul în emisiunea “60 de minute”. “Istoria ne învaţă că au încercat în 1996 când tatăl meu a devenit un emir. Şi în ultimele săptămâni, ele au încercat din nou, în mod evident”, consideră el.

Qatarul nu mai are acces terestru la restul lumii din 5 iunie trecut, când Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein şi Egiptul au rupt relaţiile lor cu această ţară, provocând o importantă criză diplomatică în Golf. Acestea i-au impus sancţiuni economice, în special suspendarea legăturilor aeriene, maritime şi terestre, forţând Qatarul să dezvolte noi căi de aprovizionare pe calea aerului sau pe mare, precum şi să caute nou sprijin diplomatic.

Cele patru ţări acuză Qatarul că sprijină grupări islamiste şi că are relaţii prea apropiate cu Iranul.

Până în prezent, Doha nu şi-a acuzat în mod explicit vecinii de încercarea de a schimba regimul.

Dar, în ultimele săptămâni, a declarat emirul Qatarului la CBS, “ele spun în mass-media că acest regim ar trebui să fie mai acceptabil pentru vecinii săi”. “Ele vor să spună că noi ar trebui să le urmăm, în loc să fim independenţi. Aceasta este ceea ce vor să spună, asta vor ele”, a insistat emirul.

Tags: Arabia sauditaBahreinblcada totalaegiptEmiratele Arabe Unitegrupari jihadisteqatarsanctiuniTamim bin Hamad al-Thani
Categorii: Sinteze