X

Aderarea Albaniei la UE, ‘vitală’ pentru Balcani şi pentru Europa (Edi Rama)

Premierul albanez, Edi Rama, a catalogat marţi drept ‘vitală’ pentru Balcani şi pentru Europa aderarea ţării sale la Uniunea Europeană, un factor de ‘pace’ şi de ‘stabilitate’ într-o regiune care ‘nu vrea’ să vadă din nou spectrul războiului, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Este în interesul Europei ca Balcanii să se alăture; este vital pentru Balcani şi este vital pentru Europa; este orbire să nu vezi asta’, a declarat Rama într-un interviu acordat agenţiei franceze de presă cu ocazia vizitei pe care o efectuează la Paris.

Citește și : Ancheta lui Mueller privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane este inutilă (Kremlin)

Membră a NATO din 2009, Albania doreşte să deschidă în acest an negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

‘Suntem o ţară cu musulmani şi creştini, dar credinţa noastră este în Europa: credem foarte puternic în Europa ca într-un factor de pace, stabilitate, coexistenţă prietenoasă şi cooperare între ţările din regiune’, a adăugat el.

‘Poate că oamenii în Europa au uitat, poate că pentru ei războiul este doar un program în alb şi negru pe Netflix, dar noi l-am trăit şi este ceva ce nu vrem să se întâmple din nou’, a afirmat şeful executivului albanez, cu referire la războiul din Kosovo (1998-1999).

Ultimul conflict din anii ’90 în fosta Iugoslavie, acest război între forţele sârbe şi cele separatiste albaneze kosovare s-a soldat cu peste 13.000 de morţi.

Comisia Europeană a anunţat la jumătatea lunii aprilie că a propus statelor membre UE deschiderea de negocieri pentru aderarea Albaniei şi a Macedoniei, în pofida reticenţelor unor ţări, în special din partea Franţei. Premierul albanez a salutat o decizie care recunoaşte eforturile de reformă din ţara sa, în special în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.

‘Numic nu li se va întâmpla Franţei, Germaniei sau întregii Uniuni Europene dacă noi începem negocierile de aderare (…). Albania nu reprezintă o ameninţare!’, a afirmat Edi Rama marţi, la Paris.

‘Dimpotrivă, vom consolida statul nostru de drept, instituţiile noastre şi vom fi un loc mai bun de trai’, a pledat el, adăugând:’Nu este vorba de a cerşi măcar un cent de la Uniunea Europeană, ci de a încerca să obţinem recomandări pentru reforme’.

Citește și : Siria recunoaște independenţa regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud

‘Am realizat tot ce trebuia de făcut pentru a deschide negocierile şi toată lumea este de acord că Albania a făcut mai mult decât orice altă ţară în pregătirea acestor negocieri; noi merităm şi nu înţeleg reticenţa în această privinţă’, a declarat premierul albanez.

Potrivit estimărilor unor cancelarii occidentale, traficul de canabis reprezintă până la o treime din Produsul Intern Brut (PIB) al Albaniei.

SUA şi UE cer periodic progrese Albaniei în lupta împotriva traficului de droguri şi a corupţiei. Albania dă asigurări că a repurtat importante succese în ultimele luni împotriva reţelelor de traficanţi.

Tags: AlbaniabalcaniEdi RamaeuropaNATOpacerazboiuniunea europeana
Categorii: Diaspora