Aderarea la UE nu e doar o alegere politică, ci și voința poporului

Publicat:

Aderarea la UE nu e doar o alegere politică, ci și voința poporului

Sperăm că cele 27 de state ale UE vor adopta o decizie favorabilă Republicii Moldova, mai devreme sau mai târziu, pentru ca parcursul european să devină ireversibil. Este una dintre declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, făcută în cadrul Conferinței internaționale „Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”, organizată la Sinaia, România.

Șeful legislativului a menționat că forumul are loc în săptămâna în care atât Republica Moldova, cât și Ucraina speră să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, scrie voceabasarabiei.md


„Aderarea noastră la Uniunea Europeană este o voință firească, este, de fapt, revenirea Republicii Moldova și a Ucrainei în spațiul european, de unde am fost rupți de un Imperiu, nu este doar o alegere politică, este voința popoarelor noastre. Sperăm că cele 27 de state vor adopta această decizie, mai devreme sau mai târziu, pentru ca parcursul nostru european să devină ireversibil”, a declarat Igor Grosu.

Citeşte şi: R. Moldova are nevoie de un procuror Cattani

Președintele Parlamentului s-a referit și la rolul istoric pe care îl are România în parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova, la ajutorul important primit de-a lungul anilor. „Acum, mai mult ca niciodată, am simțit ce înseamnă să ai frați de nădejde”, a declarat șeful legislativului.

Aderarea la UE nu e doar o alegere politică, ci și voința poporului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, au fost principalii vorbitori ai conferinței internaționale.

Reuniunea este cea mai amplă conferință din România dedicată acestei teme și reunește oficiali din Republica Moldova, Ucraina, România și din alte state UE și NATO, experți independenți, reprezentanți ai mediului de afaceri, academic, ai corpului diplomatic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia Echipa pompierilor moldoveni detașată în Republica Elenă a intervenit în prima misiune la lichidarea unui incendiu de...

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice Vremea se menține, în continuare, destul de caldă, însă, sunt preconizate și ploi. Citește și: Bani din fondul...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie   18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.