X

Administraţia Biden a lansat mai multe acţiuni în culise pentru a ajunge în Coreea de Nord, însă Phenianul nu răspunde

Administraţia condusă de Joe Biden a lansat luna trecută mai multe acţiuni în culise pentru a ajunge în Coreea de Nord prin mai multe canale, a declarat un CNN un oficial cu rang înalt, însă până în prezent Phenianul nu a răspuns, scrie news.ro .

“Pentru a reduce riscurile escaladării, am contactat guvernul nord-coreean prin mai multe canale începând cu jumătatea lunii februarie, inclusiv în New York”, a spus oficialul. “Până în prezent, nu am primit niciun răspuns de la Phenian. Acest lucru după peste un an fără dialog activ cu Coreea de Nord, în ciuda încercărilor multiple ale SUA de a le începe”.

Citește și : Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann, noul secretar general al OECD

Oficialul nu a furnizat mai multe detalii despre ceea ce presupunea informarea, dar a menţionat că administraţia a efectuat revizuirea interinstituţională a politicii Statelor Unite faţă de Coreea de Nord, “inclusiv o evaluare a tuturor opţiunilor disponibile pentru a aborda ameninţarea tot mai mare reprezentată de Coreea de Nord pentru vecinii săi şi comunitatea internaţională”.

În timpul procesului de revizuire, administraţia s-a consultat cu foşti oficiali guvernamentali cu experienţă în politica Coreei de Nord, inclusiv cu unii oficiali din administraţia Trump, a spus oficialul. SUA a fost, de asemenea, în legătură cu aliaţii din Japonia şi Coreea de Sud.
“Aşteptăm cu nerăbdare să finalizăm analiza noastră intensivă, cu mai multe părţi interesate, în următoarele săptămâni”, a spus oficialul.
Citește și : Comisia Europeană își apără politica de distribuire uniformă a vaccinurilor în blocul comunitar
Parlamentarii şi aliaţii cheie din SUA aşteaptă cu nerăbdare detalii despre politica lui Biden faţă de Coreea de Nord, despre care se aşteaptă să fie anunţată public în următoarele săptămâni, când administraţia va finaliza o revizuire a politicilor, potrivit mai multor surse. Imaginile prin satelit obţinute de CNN arată că Coreea de Nord a luat recent măsuri pentru a ascunde o instalaţie despre care agenţiile de informaţii americane cred că sunt folosite pentru a stoca arme nucleare.
Tags: BidenCoreea de Nordnew yorkPhenianSUA
Categorii: Știrile zilei