Administraţia Biden a luat decizia finală de a exclude participarea guvernelor din Cuba, Venezuela şi Nicaragua la Summitul Americilor (surse)

Publicat:

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a luat decizia finală de a exclude participarea guvernelor din Cuba, Venezuela şi Nicaragua la Summitul Americilor, au afirmat surse informate citate luni de agenţia Reuters, potrivit agerpres

Decizia în acest sens, care vine după câteva săptămâni de deliberări intense, riscă să atragă un boicot din partea preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador şi a altor lideri regionali, care au ameninţat să nu participe nici ei la summitul găzduit săptămâna aceasta de Washington în cazul excluderii celor trei. Or, un asemenea boicot ar pune administraţia SUA într-o situaţie jenantă, notează Reuters.


Citește și : Atacuri aeriene ale armatei ruse au loc în nordul și estul Ucrainei

Potrivit unei surse de la Washington, preocupările privind drepturile omului şi lipsa democraţiei în cele trei ţări au avut cea mai mare pondere în luarea deciziei de a nu le invita.

Informaţia, anunţată iniţial de agenţia Bloomberg, nu a fost comentată deocamdată de Casa Albă.

S-a avut în vedere să i se ofere Cubei un rol mai limitat, pentru a-l determina pe preşedintele mexican să renunţe la boicot, dar ideea a fost respinsă, a menţionat o sursă duminică seara. Au fost invitaţi în schimb militanţi ai societăţii civile cubaneze.

Cel de-al nouălea Summit al Americilor, găzduit la Los Angeles între 6 şi 10 iunie sub sloganul “Construind un viitor sustenabil, rezilient şi echitabil”, urmează să fie inaugurat miercuri de preşedintele Joe Biden.

Citește și : Președintele Uniunii Africane: Putin s-a arătat dispus să deblocheze exporturile de cereale ucrainene

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie 6 octombrie este a 279-a zi a calendarului gregorian și a 280-a zi în anii bisecți.   Sărbatorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.