Administraţia Biden apără obligaţia de vaccinare împotriva COVID-19 în companii, suspendată de justiţie

Publicat:

Administraţia preşedintelui Joe Biden a apărat duminică legalitatea obligaţiei de vaccinare împotriva COVID-19 în companiile cu peste o sută de salariaţi, suspendată cu o zi în urmă de justiţie, care vrea să îi examineze constituţionalitatea, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem încrezători în ceea ce priveşte conformitatea” acestei măsuri “faţă de lege şi reglementări”, a declarat Cedric Richmond, consilier al preşedintelui SUA, la postul de televiziune CBS.


Citește și : Un virolog german avertizează că nu trebuie să se renunţe la instrumentul important al testării pe scară largă

El a subliniat că angajaţilor complet refractari faţă de vaccin le este propusă “opţiunea unui test săptămânal”.

“A fi preşedinte nu înseamnă a lua decizii uşoare, ci a lua deciziile juste şi a avea curajul de a le pune în aplicare”, a adăugat el, în contextul în care conservatorii denunţă orice formă de obligaţie de vaccinare, spunând că ar fi măsuri “dictatoriale”.

“Carnagiul în desfăşurare”, cu peste 750.000 de decese cauzate de pandemie în SUA, “este inacceptabil”, iar “vaccinurile sunt cel mai bun mijloc de a lupta împotriva acestui lucru”, a insistat consilierul lui Biden.

Controversata măsură constă în a obliga zeci de milioane de salariaţi din companiile cu peste o sută de angajaţi să se vaccineze împotriva COVID-19 până la 4 ianuarie, în caz contrar fiind nevoiţi să se supună unor teste regulate.

Sesizată de urgenţă în special de statul Texas, controlat de republicani, o curte de apel federală a suspendat sâmbătă această nouă reglementare invocând posibile “probleme serioase constituţionale şi procedurale”, cât timp ea va fi supusă unei examinări de fond.

Este o lovitură pentru preşedintele democrat, care mizează pe aceste forme mai mult sau mai puţin avansate de obligaţie de vaccinare pentru a relansa campania de imunizare, care stagnează.

“Preşedintele şi administraţia nu ar fi luat aceste măsuri dacă nu ar fi considerat că sunt potrivite şi necesare”, a reacţionat de asemenea medicul-şef din SUA, Vivek Murthy, la ABC, dând asigurări că executivul “le va apăra” în justiţie.

Citește și : Poliţia a descoperit o plantaţie de canabis ilegală în interiorul unui fost hotel în vestul Germaniei

El a subliniat că vaccinarea obligatorie “nu este o noutate” în istoria SUA şi că ea a fost impusă împotriva a numeroase boli.

El nu a exclus extinderea măsurii şi la companii mai mici dacă ea va fi în cele din urmă validată de justiţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.