X

Administraţia Biden ar vrea să suspende unele sancţiuni impuse Iranului

Administraţia Joseph Biden a exprimat disponibilitatea de a suspenda multe dintre sancţiunile impuse Iranului, dar Teheranul solicită mai multe facilităţi, afirmă negociatorul iranian pe tema Acordului nuclear, Abbas Araqchi, conform agenţiei Reuters , informează mediafax.

“Informaţiile pe care le-am primit de la partea americană sunt că tratează cu seriozitate revenirea în Acordul nuclear şi că până acum au declarat disponibilitatea de a suspenda o mare parte din sancţiuni”, a afirmat Abbas Araqchi.

Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

“Dar, din punctul nostru de vedere, acest lucru nu este adecvat, iar în acest context discuţiile vor continua până când obţinem toate solicitările noastre”, a precizat Abbas Araqchi.

O nouă sesiune de negocieri în format multilateral pe tema relansării Acordului nuclear iranian se derulează la Viena, în efortul de readucere a Statelor Unite în tratat. La negocieri participă reprezentanţii Uniunii Europene, ai Iranului, Statelor Unite, Chinei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Rusiei.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

Tags: Abbas AraqchiIranJoseph BidenSUAteheran
Categorii: Sinteze