Administraţia Biden cere DEBLOCAREA a două aplicații chinezești în SUA

Publicat:

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a cerut joi unui judecător să suspende examinarea unei proceduri iniţiate de precedenta administraţie, a republicanului Donald Trump, de a interzice platforma chineză WeChat, după ce cu o zi în urmă făcuse la fel într-un dosar privind aplicaţia TikTok, care este de asemenea din China, relatează AFP, potrivit agerpres.

Departamentul Comerţului, care se ocupă de aceste dosare, spune că este nevoie de timp suplimentar pentru a analiza anumite decizii luate sub conducerea lui Trump.


Citește și: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de vaccinuri

În cazul WeChat, “departamentul intenţionează să efectueze o evaluare a motivelor care au justificat” interzicerea acestei platforme aparţinând Tencent, se explică într-un document inclus în dosarul gestionat de o instanţă de apel din California.

“Administraţia va fi atunci mai bine poziţionată pentru a stabili dacă măsurile privind securitatea naţională invocate într-un decret prezidenţial de la 6 august şi obiectivul legal de a proteja securitatea americanilor şi datele lor continuă să justifice” restricţiile cerute de Trump, se adaugă în document.

Fostul lider de la Casa Albă a acuzat WeChat, o platformă omniprezentă în viaţa chinezilor prin servicii de mesagerie, de plată la distanţă sau de rezervări, şi TikTok, o aplicaţie de scurte videouri, populară în special în rândul tinerilor, că adună date confidenţiale pe care apoi la transmite Beijingului.

Cele două companii resping acuzaţiile de spionaj.

Recursurile din justiţie au împiedicat intrarea în vigoare a interdicţiilor prevăzute prin decrete, iar procedurile de apel ale administraţiei nu au avut succes până acum.

Citește și: Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

În cererea depusă joi, Departamentul Comerţului a subliniat că, după examinarea dosarului, ar putea solicita restrângerea acţiunii judiciare sau retragerea completă a apelului împotriva deciziei luate de un judecător în primă instanţă de a suspenda interdicţia cerută de administraţia Trump.

Aceasta din urmă a solicitat de asemenea şi grupului chinez ByteDance să vândă operaţiunile americane ale TikTok către companiile Oracle şi Walmart. Conform Wall Street Journal, Washingtonul a decis a priori să nu forţeze această tranzacţie, chiar dacă discuţiile sunt în desfăşurare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.