Administraţia Biden va accelera ritmul expulzărilor cu avionul a peste 10.000 de migranţi, masaţi de mai multe zile sub un pod în Texas

Publicat:

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat sâmbătă că va accelera ritmul expulzărilor cu avionul a peste 10.000 de migranţi, mai ales haitieni, masaţi de mai multe zile sub un pod în Texas după ce au trecut frontiera din Mexic, transmite AFP, potrivit agerpres.

Migranţii au sosit la Del Rio, în Texas, după ce au traversat fluviul Rio Grande. De la mai puţini de 2.000 la începutul săptămânii, vineri se adunaseră peste 10.500, conform primarului localităţii, Bruno Lozano, care se aşteaptă la numeroase alte sosiri.


Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a informat, într-un comunicat, că va ‘obţine transporturi suplimentare pentru accelerarea ritmului şi mărirea capacităţii zborurilor de expulzări spre Haiti şi alte destinaţii’, în următoarele 72 de ore.

Imaginile cu aceşti oameni masaţi sub un pod, în condiţii de caniculă, au împins în ultimele zile opoziţia republicană, dar şi pe unii democraţi, să-i ceară preşedintelui Biden să rezolve urgent situaţia.

Primarul democrat din Del Rio a decretat stare de urgenţă şi a închis vineri podul pentru circulaţie.

Tulburărilor politice şi insecurităţii din Haiti li s-a adăugat în august un seism care a devastat sud-vestul ţării, provocând 2.200 de morţi. Potrivit UNICEF, 650.000 de locuitori, printre care 260.000 de minori, continuă să aibă nevoie de ajutor umanitar de urgenţă.

Poliţia americană de frontieră, CPB, a trimis 400 de agenţi suplimentari pentru a ‘creşte supravegherea zonei’, a precizat DHS, dezvăluind sâmbătă un plan de a aduce sub control situaţia.

DHS întreprinde deja ‘expulzări, precum şi zboruri spre Haiti, Mexic, Ecuador şi în ţările triunghiului nord’, Honduras, Salvador şi Guatemala, a precizat instituţia.

‘Marea majoritate a migranţilor continuă să fie expulzaţi în baza unei reguli sanitare’ adoptate la începutul pandemiei pentru limitarea transmiterii coronavirusului, a precizat DHS.

Joi, un judecător federal a somat însă guvernul să nu mai expulzeze familiile, ceea ce ar putea complica sarcina autorităţilor, confruntate deja cu fluxuri migratorii istorice la graniţa cu Mexic. Vineri, guvernul a contestat în apel decizia.

Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

Peste 1,3 milioane de migranţi au fost reţinuţi la frontiera cu Mexicul după instalarea lui Joe Biden la Casa Albă în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.

Opoziţia republicană îl acuză de mai multe luni pe preşedintele Biden că a provocat o ‘criză migratorie’ prin relaxarea măsurilor predecesorului său republican Donald Trump, care făcuse din lupta contra imigraţiei ilegale un punct principal al politicii sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O companie oferă ‘inspectori’ de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul

O companie oferă 'inspectori' de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul O companie americană oferă „inspectori” de loialitate care îi verifică...

Uraganul Helene și teoria conspirației. Unii americani cred că furtuna a fost provocată de oameni

Uraganul Helene și teoria conspirației. Unii americani cred că furtuna a fost provocată de oameni Mai multe teorii ale conspirației legate de uraganul Helene au...

Cele mai cool 38 de cartiere din lume

Cele mai cool 38 de cartiere din lume Time Out a anunțat care sunt zonele la modă care trebuie vizitate, un cartier din Marsilia fiind...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.