Administraţia din Belarus anunţă că este dispusă la ‘dialog obiectiv’ cu partenerii străini pentru depăşirea crizei politice

Publicat:

Administraţia de la Minsk este dispusă la “dialog obiectiv” cu partenerii străini pentru depăşirea crizei politice izbucnite în contextul scrutinului prezidenţial din Belarus, câştigat de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, dar contestat puternic de opoziţie şi de numeroase state, scrie mediafax.

Ministrul de Externe din Belarus, Vladimir Makei, a discutat vineri, prin telefon, cu Ignazio Cassis, omologul său din Elveţia, la iniţiativa părţii elveţiene, potrivit agenţiei oficiale de presă de la Minsk, BelTA.


Citește și : Cel puţin 9 țări UE susțin noi sancţiuni împotriva Belarusului! Ungaria se mai gândește

“Discuţia s-a concentrat pe fostul scrutin prezidenţial şi pe actuala situaţie din ţară. Vladimir Makei a exprimat apreciere pentru modul sigur şi ordonat în care s-a desfăşurat votul în Ambasada Belarusului din Elveţia”, anunţă Ministerul de Externe de la Minsk.

Partea belarusă a exprimat disponibilitatea pentru un “dialog obiectiv şi constructiv” cu partenerii străini, pe tema tuturor problemelor apărute în Belarus în campania electorală şi ulterior, precizează Ministerul de Externe de la Minsk.

Potrivit rezultatelor finale, anunţate vineri de Comisia Electorală Centrală, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a câştigat scrutinul prezidenţial cu 80,1% din voturi, iar principalul candidat al opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 10,12%. Anna Kanopaţkaia a obţinut 1,68% din voturi, Andrei Dmitriiev 1,21%, iar Serghei Cherecen 1,14%. Prezenţa la urne a fost de peste 84%.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat.

Citește și : Șeful Bisericii ortodoxe intervine în situația tensionată din Belarus! Mesajul direct transmis lui Lukaşenko

Uniunea Europeană a avertizat că ar putea impune sancţiuni Administraţiei din Belarus, în contextul în care scrutinul prezidenţial care nu a fost “nici liber, nici echitabil” a fost urmat de acţiuni de reprimare. Sute de persoane au fost rănite în cursul confruntărilor dintre protestatari şi forţele de ordine, iar mii de manifestanţi au fost reţinuţi.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a cerut autorităţilor din Belarus să înceteze reprimarea protestelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.