Administraţia Trump exclude întrebarea despre naţionalitate la recensământ

Publicat:

Guvernul preşedintelui american Donald Trump a renunţat marţi la introducerea unei întrebări despre naţionalitate în următorul recensământ al populaţiei Statelor Unite, o măsură ce riscă potrivit criticilor să conducă la minimizarea populaţiei de origine imigrantă, relatează miercuri France Presse, potrivit agerpres.

Anunţul urmează unei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite, care blocase joi adăugarea acestei întrebări pentru recensământul prevăzut în 2020, considerând “artificiale” justificările oferite de administraţia Trump.


Citeşte şi: ‘OMUL lui Merkel’ va fi noul preşedinte al Comisiei Europene

Preşedintele american a cerut iniţial amânarea tipăririi iminente a formularelor care vor fi folosite la recensământul ce are loc la fiecare zece ani în conformitate cu Constituţia, pentru a oferi noi argumente Curţii.

“Există o mare diferenţă pentru mine între a fi cetăţean al Statelor Unite şi a fi un (rezident) ilegal”, a declarat Trump luni reporterilor, reafirmând că doreşte să stabilească situaţia fiecăruia prin recensământ.

O opţiune în cele din urmă abandonată, a anunţat marţi procurorul general al statului New York. “Suntem bucuroşi că (formularele) recensământului din 2020 încep să fie tipărite fără o întrebare privind naţionalitatea”, a scris Letitia James, care a atacat această măsură alături de alte state.

“În timp ce administraţia Trump încearcă să politizeze recensământul”, el “va rămâne un instrument pentru a obţine un număr exact al populaţiei noastre”, a adăgat ea într-un comunicat.

Citeşte şi: Charles Michel îi ia locul lui Tusk la conducerea Consiliului European

Şi mizele sunt enorme, notează AFP, precizând că recensământul determină acordarea a 675 miliarde de dolari în subvenţii federale şi numărul de locuri alocate fiecărui stat în Camera Reprezentanţilor, în funcţie de numărul de rezidenţi.

Dar adăugarea unei întrebări asupra naţionalităţii, abandonată cu peste şaizeci de ani în urmă, ar fi făcut ca între 1,6 şi 6,5 milioane de imigranţi să se abţină de la participare sau să mintă pe chestionar, de teamă că datele lor vor fi înregistrate pe fişe, potrivit experţilor biroului de recensământ.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.