Administraţia Trump limitează măsurile de protecţie pentru unii copii imigranţi

Publicat:

Autorităţile americane pentru imigraţie au anunţat vineri că vor limita ce copii imigranţi care intră singuri în Statele Unite vor avea dreptul la protecţie specială, aceasta fiind cea mai recentă măsură a administraţiei Trump de înăsprire a restricţiilor pentru imigraţie. Transmite Reuters, potrivit news.ro .

Preşedintele Donald Trump a devenit tot mai agresiv în lupta sa cu creşterea numărului de migranţi care traversează graniţa din Mexic. Joi, Trump a că va impune tarife pe importurile din Mexic, dacă această ţară nu va lua măsuri pentru a opri fluxul de migranţi.


Citește și : Atac armat în Virginia Beach – cel puţin 12 oameni au fost ucişi

Copiii care nu sunt însoţiţi de adulţi au un stat special potrivit legislaţiei americane, care le permite să solicite protecţie unui ofiţer al United States Citizenship and Immigration Services (USCIS), în locul unui judecător. Dacă cererea lor este respinsă, copiii au o a doua şansă la un tribunal pentru imigraţie.

Un purtător de cuvânt al USCIS, Jessica Collins, a spus că agenţia va anula un memorandul introdus de fostul preşedinte democrat Barack Obama, care a permis ca aceşti copii să îşi păstreze statutul special şi după împlinirea vârstei de 18 ani şi chiar dacă s-au reunit cu un părinte sau un tutore înainte de a depune cerere pentru azil.

Trump a afirmat în repetate rânduri că multe dintre măsurile de protecţie pentru migranţi sunt de fapt ”lacune legislative” care au încurajat migraţia copiilor.

Începând din luna octombrie, patrulele de la graniţă au descoperit 45.000 de copii neînsoţiţi, la graniţa de sud-vest. Majoritatea lor sunt adolescenţi şi deseori au suportat traume şi abuzuri în ţările lor de origine şi în timpul călătoriei lor spre nord.

USCIS a anunţat că revine la politica sa precedentă, din 2009. Susţinătorii imigraţiei afirmă că măsura ar putea un impact mare, pentru că mulţi minori neînsoţiţi se reunesc cu părinţii lor în Statele Unite.

Citește și : Summit SUA-Mexic pe 5 iunie, la Washington, pe subiectul tarifelor vamale

”Congresul trebuie să reformeze legislaţia, pentru a răspunde problemelor care stau la baza crizei de la graniţă şi care încurajează minorii neînsoţiţi să facă aceste călătorii periculoase în Statele Unite, a spus Collins.

Noile reglementări sunt cel mai recent exemplu al măsurilor administraţiei Trump luate pentru înăsprirea politicii faţă de imigraţie, în absenţa unei acţiuni din partea Congresului, şi vor intra în vigoare pe 30 iunie, a precizat USCIS.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră ‘un aliat în combaterea terorismului’

Putin i-a scos pe talibani de pe lista organizaţiilor interzise. Mai mult, îi consideră 'un aliat în combaterea terorismului' Ministerul rus de Externe a anunţat...

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a. Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți sub sloganul „Vinul nostru uimitor...

Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a. Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți sub sloganul „Vinul nostru uimitor...

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă

De luni, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă Persoanele care din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu pot veni în localul...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.