Administraţia Trump suspendă normele de mediu impuse industriei auto în timpul lui Barack Obama

Publicat:

Agenţia federală pentru protecţia mediului EPA şi agenţia securităţii rutiere NHTSA au anunţat joi că suspendă norme de mediu constrângătoare impuse industriei automobilului în timpul administraţiei lui Barack Obama, relatează AFP, potrivit news.ro .

Cele două agenţii de reglementare propun în locul lor noi reguli, mai puţin exigente, care ar putea să intensifice un conflict între administraţia lui Donald Trump şi statul California, care militează pentru maşini ”curate”.


Citește și : Polonia respinge acuzaţiile Comisiei Europene în legătură cu măsurile de reformă din cadrul Curţii Supreme

Fostele norme prevedeau creşteri treptate ale autonomiei vehiculelor, în vederea atingerii unui obiectiv de 54,5 mile pe galonul de benzină (4,32 de litri la suta de kilometri) în 2025.

”Noi onorăm promisiunea pe care preşedintele Trump le-a făcut-o americanilor de a aduce o soluţie la problema economiei de carburant şi a normelor emisiilor de dioxid de carbon (CO2)”, a anunţat Andrew Wheeler, directorul EPA.

”Propunerea noastră este să se ajungă la un echilibru de reglementare fondat pe informaţiile cele mai recente şi să se pună în aplicare o soluţie pentru cele 50 de state care să permită mai multor americani să poată să cumpere un vehicul mai puţin poluant, sigur, nou şi mai puţin scump”, a adăugat el.

Citește și : Suedia cumpară un sistem antiaerian Patriot, pe fondul tensiunilor cu Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour O curte de apel iraniană a redus la jumătate pedeapsa de trei ani de închisoare...

Pachete cu cocaină în valoare de 1 milion de dolari au ajuns pe o plajă din Florida în timpul furtunii Debby

Pachete cu cocaină în valoare de 1 milion de dolari au ajuns pe o plajă din Florida în timpul furtunii Debby Mai multe pachete care...

JO Paris 2024 – Tom Cruise, formaţiile franceze Phoenix şi Air vor participa la ceremonia de închidere

JO Paris 2024 - Tom Cruise, formaţiile franceze Phoenix şi Air vor participa la ceremonia de închidere După ceremonia de deschidere din 26 iulie, care...

Cineastul David Lynch spune că este prea bolnav pentru a mai regiza personal filme

Cineastul David Lynch spune că este prea bolnav pentru a mai regiza personal filme Cineastul David Lynch a declarat că acum este prea bolnav pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.