Administrația Trump vrea să abroge o măsură care protejează persoanele transsexuale

Publicat:

Departamentul american al Sănătăţii a anunţat abrogarea, în curând, a unei clauze care protejează persoanele transsexuale de discriminare în cadrul sistemului asigurărilor de sănătate, provocând nemulţumirea asociaţiilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), relatează AFP, potrivit news.ro .

Departamentul preconizează să suprime o menţiune din ”Obamacare”, o lege adoptată în 2016 în timpul preşedinţiei lui Barack Obama, care extindea discriminarea ”pe bază de sex” la identitatea de gen.


Citește și : Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării cere Moscovei să elibereze marinarii ucraineni luaţi prizonieri în Strâmtoarea Kerci

Identitatea de gen a fost definită atunci drept sentimentul intim de a fi ”masculin, feminin, niciunul dintre cele două sau un amestec al celor două”.

Însă mai multe decizii judiciare au blocat aplicarea acestei măsuri, iar Donald Trump a promis să abroge marea reformă a predecesorului în cazul în care este reales în 2020.

Modificarea respectivă revine asupra clauzei, pentru ”a se conforma interpretării stricte” a justiţiei, a anunţat vineri, într-un comunicat, Departamentul Sănătăţii.

”Atunci când Congresul a interzis discriminarea în funcţie de sex, a făcut-o în privinţa semnificaţiei stricte a termenului, iar noi ne punem reglementările în conformitate”, a declarat Roger Severino, însărcinat cu drepturile civice la Departamentul Sănătăţii.

”Administraţia Trump dă dovadă de un dispreţ total faţă de sănătatea, securitatea şi umanitatea femeilor şi americanilor transsexuali”, a reacţionat, citată într-un comunicat, şefa opoziţiei democrate Nancy Pelosi, angajată într-un conflict cu preşedintele republican.

Citește și : Vulcanul Agung a erupt din nou; traficul aerian în zona insulei Bali a fost perturbat temporar

Asociaţii de apărarea drepturilor persoanelor transsexuale au denunţat această hotărâre a Departamentului Sănătăţii.

”Nimeni nu ar trebui să fie privat de îngrijiri medicale, atunci când viaţa şi sănătatea îi sunt în pericol, din cauza a ceea ce este”, a subliniat Centrul Naţional pentru Egalitatea Transgen (NCTE).

Potrivit unui studiu realizat în 2015, aproape un sfert (23%) dintre persoanele transsexuale intervievate de NCTE declarau că nu au consultat un medic în anul precedent, pentru că le-a fost teamă să nu fie prost îngrijite din cauză că sunt trassexuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie 29 septembrie este a 272-a zi a calendarului gregorian și a 273-a zi în anii bisecți. 93 zile...

Horoscop 29 septembrie 2024 

Horoscop 29 septembrie 2024  O zi încărcată pentru majoritatea nativilor. A avut timpul pentru alegeri clare, fie în plan personal, fie în plan profesional,...

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene Cântăreața Lana Del Rey, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene, un ghid...

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.