StiripesurseȘtirile zileiAdministrator de întreprindere – pe banca acuzaților pentru poluarea Bâcului

Administrator de întreprindere – pe banca acuzaților pentru poluarea Bâcului

Publicat:

Administratorului unei întreprinderi municipale dintr-o localitate a raionului Anenii Noi a fost trimis în judecată pentru acțiuni care au contribuit la poluarea apei din râul Bâc.

Citește și: Un fost prim-viceprim-ministru al Moldovei – omorât în stânga Nistrului

Potrivit învinuirii înaintate, în perioada anilor 2024–2025, administratorul ar fi admis, în procesul de prestare a serviciilor către consumatori, deversarea apelor uzate neepurate direct în râul Bâc. Conform rezultatelor analizelor de laborator efectuate în mai multe etape de Laboratorul de Referință de Mediu din cadrul Agenției de Mediu, în urma prelevării probelor de apă, s-a constatat că a fost cauzat un prejudiciu mediului în valoare de   1 304 866,01 lei.

În cazul în care va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Citeşte şi:  Ministrul Mediului verifică legalitatea defrişărilor din Anenii Noi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

IGSU a recepționat prima donație de echipamente din cadrul proiectului „Inițiativa daneză pentru protecția civilă în Moldova 2025–2028”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  (IGSU) a recepționat prima donație de echipamente achiziționate în cadrul proiectului multianual „Inițiativa daneză pentru protecția civilă în...

Un moldovean și-a ucis fosta iubită la Moscova și a fugit în Turcia

Un moldovean este acuzat că ar fi ucis o tânără de 21 de ani la Moscova, după ce aceasta a pus capăt relației lor.Citește...

Doi ofițeri INI ar fi fost încătușați. Sunt bănuiți că „rezolvau” un caz de trafic de droguri

Doi ofițeri de la Inspectoratul Național de Investigații ar fi reținuți în flagrant de către ofițerii Centrului Național Anticorupție.Citește și: Un profesor a fost...

Funcționarii vamali instruiți în domeniul protecției datelor cu caracter personal

Funcționarii din cadrul Aparatului central și a Birourilor vamale au participat la o serie de instruiri dedicate protecției datelor cu caracter personal, organizate cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.