Administratorul canalului de Telegram cu conținut intim al femeilor din R. Moldova, dat în urmărire internațională

Publicat:

Administratorul canalului de Telegram cu conținut intim al femeilor din R. Moldova, dat în urmărire internațională

Administratorul canalului de Telegram, pe care erau încărcate fotografii și filmari în ipostaze intime ale unor fete și femei din Republica Moldova, este dat în urmărire internaţională. Între timp, săptămâna trecută s-a reuşit ştergerea acestui canal de pe reţeaua socială, potrivit tvrmoldova.md.

VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: „Noi cunoşteam deja cine este administratorul, investigam, fiind anunţat chiar şi în căutare internaţională. Bineînţeles nu era pe teritoriul Republicii Moldova persoana respectivă. Este localizată. Cunoaştem locul aflării acesteia. Cunoaştem ţara unde se află persoana. Urmează acţiunile procesuale care vor fi realizate cu colegii din ţara respectivă.”


Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Acest canal de Telegram a fost creat în luna martie. Reprezentanţii poliţiei spun că în acest caz sunt iniţiate şapte cercetări penale pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii persoanei şi pentru şantaj.

Până în prezent sunt cel puţin 33 de victime, din fericire niciuna nu e minoră. Inițial, accesul la acest canal de telegram ar fi fost gratuit, ulterior fiind instituită o taxă de 300-400 de lei pentru cei care vroiau să se aboneze. Pe lângă administrator, toți bărbații care au furnizat imagini pentru conținutul acestui canal deTelegram sunt de complici in acest caz.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, toţi cei implicaţi riscă până la şapte ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.