
Perioada de admitere la universitățile de stat din Republica Moldova va începe oficial pe 21 iulie, iar candidații își vor putea depune dosarele online, prin platforma guvernamentală eadmitere.gov.md, transmite IPN. Fiecare candidat poate opta pentru până la trei instituții de învățământ superior și câte trei specialități pentru fiecare dintre acestea.
Calendarul admiterii:
Dosarele vor fi validate doar după prezentarea actelor în original, conform termenelor stabilite de universități.
Printre instituțiile participante la admiterea din acest an se numără:
Pentru anul academic 2025–2026, Guvernul a aprobat 8.697 de locuri bugetare, majoritatea destinate domeniilor strategice precum:
De asemenea, sunt prevăzute cote speciale pentru absolvenți ai colegiilor, persoane cu dizabilități și candidați din medii vulnerabile.
În 2024, peste 50% dintre absolvenții de liceu au ales să studieze în universitățile din țară. Ministerul Educației și Cercetării își propune ca, în acest an, rata să ajungă la 60%, prin digitalizarea procesului, extinderea burselelor și adaptarea programelor de studii la cerințele pieței muncii.