Adolescentul care și-a ucis doi colegi în California a folosit o ‘armă fantomă’

Publicat:

Adolescentul american de 16 ani care a deschis focul la liceul său din Santa Clarita, o suburbie a metropolei Los Angeles, omorând doi colegi şi rănind alţi trei, după care s-a împuşcat în cap, a folosit o aşa-zisă ‘armă fantomă’, asamblată din piese şi fără serie, a declarat şeriful local, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La 14 noiembrie, chiar de ziua sa de naştere, Nathaniel Tennosuke Berhow a scos din rucsac un pistol semiautomat de calibrul 45 şi a început să tragă la întâmplare în liceul Saugus, înainte de a întoarce arma spre propria persoană.


Citește și: Noul ministru interimar al securităţii interne american insistă pentru construcția ZIDULUI

O fată de 16 ani şi un băiat de 14 ani au decedat. Alte două fete, de 14, respectiv 15 ani, au fost rănite, la fel şi un băiat de 14 ani. Agresorul a decedat a doua zi din cauza rănilor.

‘Când am percheziţionat casa, am dat peste ceea ce se cheamă un kit de armă’, a declarat joi şeriful comitatului Los Angeles, Alex Villanueva, într-un interviu la postul KABC-TV.

‘Era asamblat din piese, nu avea număr de serie. Aşa încât este vorba despre ceea ce se cheamă o ‘armă fantomă”’, a adăugat el, menţionând că nu este clar deocamdată dacă adolescentul a asamblat chiar el arma. Tatăl acestuia, decedat în 2017, era un vânător pasionat şi deţinuse şase arme, care însă i-au fost confiscate şi distruse.

În SUA, kiturile de arme sunt vândute legal în magazine specializate şi online, fiind denumite uneori ‘arme 80%’, pentru că, la momentul achiziţiei, sunt asamblate în proporţie de 80%, a explicat el.

Citește și: Turcia trebuie ‘să scape’ de rachetele rusești, dacă vrea o ‘împăcare’ cu SUA

Şeriful a mai spus că, deşi au fost audiate 45 de persoane şi locuinţa atacatorului a fost percheziţionată în amănunt, poliţia nu a reuşit să stabilească un motiv.

Agenţii federale lucrează pentru a debloca telefonul mobil al lui Berhow, care ar putea conţine indicii despre planurile acestuia, a mai spus Villanueva.

Incidentul armat de la liceul Saugus din Santa Clarita a fost cel de-al 85-lea petrecut într-o instituţie şcolară din SUA în anul în curs, potrivit asociaţiei Evertytown, care militează pentru controlul armelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Transfăgărăşanul intră în reparații vara aceasta

Transfăgărăşanul intră în reparații vara aceasta Ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri că urmează lucrări de reparaţii vara aceasta pe Transfăgărăşan, dar...

FOTO/ Bărbat bătut cu picioarele și jefuit în stradă, la Leova

FOTO/ Bărbat bătut cu picioarele și jefuit în stradă, la Leova Un bărbat din raionul Leova susține că ar fi fost bătut de un grup...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

FOTO/ Un artefact arheologic vechi de circa 4 500 de ani a fost descoperit în raionul Slobozia

FOTO/ Un artefact arheologic vechi de circa 4 500 de ani a fost descoperit în raionul Slobozia Arheologii au descoperit un artefact rar din piatră...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.