ADRI atrage atenţia asupra situaţiei dramatice a femeilor care ajung în Italia din Europa de Est

Publicat:

Asociaţia Femeilor Românce din Italia (ADRI) şi Asociaţia Ebano – Milano atrag atenţia asupra situaţiei dramatice în care se găsesc deseori femeile care migrează din Estul Europei în Italia, într-un comunicat de presă difuzat joi, în ajunul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, care este marcată la 25 noiembrie. 

Atrase cu promisiunea unei vieţi mai bune şi sperând să-şi îndeplinească visul de a lăsa în urmă sărăcia, alcoolismul şi violenţa pe care unele le-au trăit în familie, femeile devin o pradă uşoară pentru traficanţii care le obligă să se prostitueze sau le exploatează la muncile cele mai grele, în condiţii inumane, în mediul rural, notează cele două asociaţii, conform agerpres.


CITEŞTE ŞI: O româncă a fost ţinută în sclavie şi abuzată sexual timp de mai mulţi ani de un bărbat italian în Sudul Italiei

ADRI şi Ebano – Milano atrag atenţia că, în ciuda faptului că este vorba despre cetăţeni comunitari, iar şederea în Italia este facilitată şi reglementată de legi europene, rareori cazurile de violenţă şi exploatare sunt denunţate şi urmate de programe de recuperare în condiţii de tutelă reale din pricina rigidităţii legislaţiei actuale.

‘Solicităm autorităţilor române şi italiene, opiniei publice să acorde o atenţie mărită acestui flagel, semnalând cu promptitudine astfel de situaţii pentru a permite intervenţii cât mai rapide, inclusiv prin implicarea asociaţiilor specializate precum ale noastre’, se menţionează în comunicatul citat.

Asociaţia Femeilor Românce din Italia are printre obiective promovarea integrării şi a drepturilor imigranţilor români, cetăţeni ai Uniunii Europene, o atenţie deosebită fiind acordată problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă româncele in Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cel mai bun film de pe Netflix încărcat pe platformă în 2024. Acum rulează și la noi și a ajuns în trending în peste...

Cel mai bun film de pe Netflix încărcat pe platformă în 2024. Acum rulează și la noi și a ajuns în trending în peste...

TOP 10 cele mai răcoroase destinații de vacanță în luna august: Unde poți călători

TOP 10 cele mai răcoroase destinații de vacanță în luna august: Unde poți călători Cu încălzirea globală și temperaturile tot mai ridicate, planificarea unei vacanțe...

Jaf de jumătate de milion de euro la JO: O legendă a Braziliei, victimă în plină stradă

Jaf de jumătate de milion de euro la JO: O legendă a Braziliei, victimă în plină stradă Parisul este împânzit de vedete în timpul Jocurilor...

Maia Sandu, alături de lideri din întreaga lume, la deschiderea Jocurilor Olimpice

Maia Sandu, alături de lideri din întreaga lume, la deschiderea Jocurilor Olimpice Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă, la Paris, la festivitățile prilejuite de deschiderea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.