Adrian Efros: Auditul experților de la Lyon la Biroul Interpol Moldova nu va avea loc

Publicat:

Adrian Efros: Auditul experților de la Lyon la Biroul Interpol Moldova nu va avea loc

Auditul care urma să fie făcut de către experții Biroului central Interpol de la Lyon la Biroul Interpol Moldova nu va mai avea loc. Cel puțin asta a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, care a precizat că aceștia nu vor mai ajunge în țară noastră.

Experții Interpol de la Lyon urmau să facă verificări în contextul scandalului de corupție în care ar fi implicați mai mulți angajați ai Biroului național, suspectați că primeau mită de milioane de dolari pentru a șterge notificările roșii emise de Interpol, care semnalează infractorii căutați la nivel internațional. Între timp, Efros a anunțat că ancheta internă inițiată pe marginea acestui dosar va fi gata în data de 12 august, potrivit moldova1.md.


Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

„Haideți să avem finalitate pe anchetă și ulterior vom veni cu o comunicare foarte clară, cine și ce a admis, care vor fi sancțiunile și care vor fi pașii următori pentru a remedia acele probleme. Noi le-am pus la dispoziție toată informația care a fost solicitată, deja rămâne de competența lor să vină sau să nu vină în Republica Moldova, noi nu putem să insistăm”, a declarat Adrian Efros.

La începutul lunii iunie, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a anunțat despre o presupusă schemă prin care un grup de persoane, inclusiv funcționari publici de la noi, primeau mită de milioane de dolari pentru a șterge notificările roșii emise de Interpol, care semnalează infractorii căutați la nivel internațional.

Atunci, au fost efectuate peste 30 de percheziții, iar șase persoane au fost reținute, printre care și șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu. Acesta, împreună cu un alt învinuit, a cărui identitate încă nu a fost făcută publică, au fost plasați în arest preventiv. Celelalte patru persoane au fost eliberate. În urma acestui scandal, șapte angajați ai Biroului Interpol din Republica Moldova au fost suspendați din funcții pe durata anchetei interne.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cineastul David Lynch spune că este prea bolnav pentru a mai regiza personal filme

Cineastul David Lynch spune că este prea bolnav pentru a mai regiza personal filme Cineastul David Lynch a declarat că acum este prea bolnav pentru...

SUA: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând

SUA: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând Un acord între Israel şi Hamas de încetare a...

OMS va trimite peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielitice în Gaza

OMS va trimite peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielitice în Gaza Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că va trimite peste 1 milion...

Şeful armatei israeliene promite că îl va găsi pe noul lider politic al Hamas şi îl va ucide

Şeful armatei israeliene promite că îl va găsi pe noul lider politic al Hamas şi îl va ucide Comandantul-şef al armatei israeliene, Herzi Halevi, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.