Adunările de 1 Mai din Grecia, amânate pentru după ieşirea din izolare

Publicat:

Guvernul grec a făcut luni apel la sindicate să amâne adunările tradiţionale de 1 Mai pentru după ridicarea măsurilor de izolare introduse pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus, prevăzută la 4 mai, relatează AFP, scrie agerpres.

“Adunările de 1 Mai riscă să pună în pericol ceea ce am reuşit până acum (…) De aceea adunările sunt amânate pentru prima sâmbătă care urmează ridicării măsurilor de izolare”, adică la 9 mai, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, într-o conferinţă de presă.


Citește și : Spania speră că testele de anticorpi vor evidenția dimensiunea reală a pandemiei de coronavirus

Din cauza îmbătrânirii populaţiei sale şi a unui sistem de sănătate slăbit de un deceniu de criză financiară, Grecia a impus restricţii mai devreme decât partenerii săi europeni şi este mai puţin afectată de noul coronavirus (135 de morţi şi 2.517 cazuri de infectare).

Premierul Kyriakos Mitsotakis urmează să detalieze marţi diferitele etape ale ridicării restricţiilor “într-un mesaj către naţiune”, a afirmat Stelios Petsas, precizând că ieşirea din izolare se va face “în mai multe etape succesive pe parcursul lunilor mai şi iunie”.

Guvernul intenţionează să autorizeze în primul rând redeschiderea “saloanelor de coafură şi magazinelor mici”, urmată de “deschiderea marilor afaceri”.

Într-o primă fază, bisericile se vor redeschide pentru “rugăciuni individuale”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Marţi, registrele tribunalelor şi registrele funciare se vor deschide “parţial”, a precizat Ministerul Justiţiei.

Impusă la 23 martie pentru a limita răspândirea noului coronavirus, izolarea generală a oprit viaţa economică a ţării.

Citește și : Nancy Pelosi îl susține pe Joe Biden la viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA

De la acea dată, magazinele, siturile arheologice, muzeele, hotelurile, centrele de cultură şi de divertisment, restaurantele şi cafenelele sunt închise. Au rămas deschise doar supermarketurile şi farmaciile.

Cu o economie în convalescenţă după criza datoriei (2010-2018), Fondul Monetar Internaţional (FMI) anticipează o recesiune care poate ajunge până la 9% în 2020 în Grecia, cu o revenire în 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.