Aeroflot va efectua zboruri spre Teheran doar în timpul zilei pentru a reduce riscurile

Publicat:

Compania aeriană rusă Aeroflot a renunțat la zborurile în timpul nopții spre Teheran, toate cursele spre această destinație fiind reprogramate pentru perioada zilei, după ce un avion de pasageri ucrainean a fost doborât accidental de apărarea antiaeriană iraniană, relatează site-ul agenției Tass, potrivit agerpres.

“Credem că în timpul zilei, există mai multe șanse de a identifica un avion și există mai puține riscuri. Acesta este motivul pentru care Aeroflot și-a reprogramat zborurile”, a declarat Alexander Neradko, șeful Agenției Federale de Transport Aerian din Rusia.


Citește și : Trump îi cere liderului suprem iranian ‘să fie atent la cuvintele sale’

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul unui avion de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea unui aeronavei. Autorităţile iraniene au recunoscut că avionul a fost doborât din greşeală. Zeci de persoane au fost arestate în cadrul investigaţiei.

Între timp, Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației îndeamnă companiile aeriene europene să evite deocamdată spațiul aerian iranian. Sfatul urmează o recomandare anterioara privind interzicerea zborurilor deasupra Iranului, la o altitudine mai joasă de 7.62 de kilometri, a companiilor aeriene din Europa.

Citește și : Zeci de militari sirieni şi insurgenţi, ucişi în confruntări produse în Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.