Aeroportul din Brisbane, evacuat după ce un bărbat a afirmat în mod fals că are asupra sa o bombă

Aeroportul din Brisbane a fost evacuat, sâmbătă, pentru mai mult de două ore, după ce un bărbat aflat în zona de restaurante a ameninţat o femeie cu cuţitul şi a pus pe o masă o bombă care s-a dovedit că era falsă, relatează presa internaţională, scrie news.ro .

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, care vorbea limba arabă, a fost împuşcat de poliţişti cu o armă neletală şi a fost arestat. Nicio persoană nu a fost rănită, iar poliţia a anunţat că incidentul nu are legătură cu terorismul.

Citește și : Asociaţia Mondială a Operatorilor în Comunicare Mobilă pune la cale mazilirea Huawei

Incidentul a cauzat întârzieri de până la trei ore la sosiri şi plecări pe aeroportul din Brisbane.

Totul a început în momentul în care bărbatul a scos un cuţit şi a ameninţat o femeie care ţipa de frică şi a pus pe masă obombă falsă. Sute de persoane aflate în zonă au fugit panicate.

“Avea un cuţit, iar apoi, a mai scos unul. Nu erau cuţite normale, erau mari”, a declarat un martor, potrivit AP.

Citește și : „Vestele galbene” au apărut și în Germania! Oamenii protestează împotriva interzicerii motoarelor diesel

Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru ameninţare cu o armă, pentru că a încălcat un ordin de restricţie şi, cel mai grav, pentru că a ameninţat că va distruge o clădire a aviaţiei, ceea ce i-ar putea atrage o pedeapsă de zece ani de închisoare.

Poliţia din Queensland a prezentat pe Twitter bomba falsă folosită de bărbat.

This post was last modified on 03/02/2019 09:41 09:41

Tags: aeroportbombaBrisbanecutitQueenslandtwitter
Categorii: Știrile zilei