Aeroportul londonez Gatwick a redeschis o pistă, din cauza unor drone

Reprezentanții aeroportului Gatwick din Londra au anunțat vineri că au redeschis una dintre piste și vor permite aterizarea și decolarea unui număr limitat de aeronave, după ce mai multe drone au pătruns în repetate rânduri în spațiul aerian al aeroportului, relatează BBC, potrivit mediafax.

Mii de pasageri au fost afectați de incident, după ce toate zborurile ce trebuiau să decoleze joi de la Gatwick au fost anulate, iar cele programate să aterizeze au fost redirecționate spre alte aeroporturi din Marea Britanie și Europa.

Citește și : Acţiunile Airbus scad după ce autorităţile SUA au deschis o investigaţie privind acuzaţii de corupţie

Poliția a încercat fără succes să găsească operatorii dronelor care au reapărut în zona aeroportului de fiecare dată când autoritățile au vrut să permită reluarea operațiunilor de zbor.

Autoritățile au transmis că până în acest moment nu există indicii că ar fi vorba de un incident de natură teroristă, însă a fost luată decizia trimiterii de forțe militare în zonă pentru a ajuta la căutarea făptașilor.

Operațiunile de zbor la Gatwick au fost suspendate începând de miercuri seară, în jurul orei GMT 21:00 (ora României, 23:00), după ce două drone au fost observate zburând în apropierea aeroportului.

Citește și : UE extinde acţiunea împotriva Chinei privind transferurile forţate de tehnologie (OMC)

This post was last modified on 21/12/2018 09:38 09:38

Tags: aeronavedroneeuropaGatwickmarea britanie
Categorii: Diaspora