Aeroportul londonez Heathrow va testa culoare rapide pentru călătorii vaccinaţi

Publicat:

Aeroportul londonez Heathrow va testa culoare rapide (‘fast-track’) pentru călătorii complet vaccinaţi împotriva COVID-19, pregătindu-se pentru o decizie aşteptată a guvernului britanic de ridicare a carantinei pentru persoanele sosite din anumite zone, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres

În cadrul unui program pilot ce va fi lansat în această săptămână, pasagerii unor zboruri dinspre oraşe ca Atena, New York sau Los Angeles îşi vor putea descărca pe telefon certificatul de vaccinare înainte de îmbarcare.


Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

La sosirea pe aeroportul Heathrow, ei vor fi dirijaţi spre cozi de aşteptare dedicate pentru a accelera trecerea lor pe la serviciul de imigraţie.

Această decizie intervine înaintea unui anunţat aşteptat joi din partea ministrului britanic al transporturilor, Grant Shapps, privind încetarea obligaţiei de intrare în carantină pentru călătorii veniţi din statele de pe lista ‘portocalie’, pe care se află numeroase destinaţii turistice europene, precum Franţa, Spania şi Italia.

Conform cotidianului The Times, prim-ministrul Boris Johnson ar fi favorabil ca această măsură să se aplice încă din 19 iulie, dată la care marea majoritate a restricţiilor încă în vigoare urmează să fie ridicate în Anglia.

‘Acest program pilot ne va permite să arătăm cum controalele de vaccinare înaintea plecării şi la sosire pot fi efectuate în deplină securitate la check-in, pentru ca pasagerii complet vaccinaţi să poată evita carantina începând din 19 iulie’, a declarat directorul general al Heathrow, John Holland-Kaye.

Aeroportul Heathrow, împreună cu companiile British Airways şi Virgin Atlantic, presează guvernul să anunţe urgent aceste măsuri de relaxare la frontiere, în contextul în care 64% dintre adulţii din Marea Britanie sunt deja complet vaccinaţi.

‘Regatul Unit este deja în întârziere faţă de SUA şi UE şi continuarea unei abordări prea prudente faţă de călătoriile internaţionale va avea un impact suplimentar asupra redresării economice şi a celor 500.000 de locuri de muncă din Marea Britanie care sunt în joc’, a afirmat directorul general al Virgin Atlantic, Shai Weiss.

Ministrul sănătăţii, Sajid Javid, a anunţat marţi că, începând din 16 august, adulţii consideraţi contacţi, dar care au primit două doze de vaccin anti-COVID-19 de cel puţin două săptămâni, vor fi scutiţi de cele zece zile de izolare.

Paul Charles, director general al firmei de consultanţă în turism The PC Agency, a spus însă pentru The Sun că ar fi ‘inutil’ să se ridice la aceeaşi dată carantina pentru călătorii complet vaccinaţi veniţi din ţările de pe lista portocalie, ‘pentru că sezonul vacanţelor de vară va fi fost aproape total pierdut, la fel ca mii de locuri de muncă’.

Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, l-a acuzat miercuri pe Boris Johnson că îndreaptă ţara spre ‘o vară haotică şi confuză’ ridicând restricţiile deşi numărul infectărilor continuă să crească din cauza variantei Delta, foarte contagioasă.

Lui Boris Johnson, care avea prevăzută o vizită oficială la New Delhi în aprilie, anulată în cele din urmă, i se reproşează că a luat prea târziu decizia de închidere a frontierelor pentru călătorii veniţi din India, unde apăruse deja varianta Delta.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

Starmer a fost de părere că varianta Delta ar trebui redenumită ‘varianta Johnson’, şi a criticat ‘imprudenţa’ premierului.

Numărul noilor contaminări zilnice a depăşit miercuri pragul de 30.000 de cazuri în Marea Britanie, pentru ultimele 24 de ore fiind raportate 32.548 de noi infectări. Potrivit ministrului Javid, acest număr ar putea ajunge la 100.000 în cursul verii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.