X

Afacerea cu aripioare a lui Recean decolează: Profit de 382 mii de euro în doar șase luni

Afacerea cu aripioare a lui Recean decolează: Profit de 382 mii de euro în doar șase luni

Sphera Franchise Group („Sphera”), cel mai mare grup din industria de food service din România, a înregistrat cel mai bun prim semestru din istoria sa în 2024, depășindu-și propriile recorduri în ceea ce privește vânzările, EBITDA și profitul net, scrie bani.md.

În primele șase luni ale anului, Grupul a raportat o creștere de 6,4% a vânzărilor, ajungând la 740 milioane RON, în timp ce profitul net s-a mai mult decât dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, profitul operațional al restaurantelor și EBITDA au înregistrat creșteri de două cifre, consolidând poziția Sphera pe piață.

CEO-ul Sphera, Călin Ionescu, a evidențiat performanța financiară remarcabilă a companiei, în ciuda condițiilor economice dificile, și a subliniat rolul strategiei puternice și al echipei dedicate în atingerea acestor rezultate.

Citește și: Alertă transmisă de agențiile de securitate germane companiilor de curierat și de transport aerian din Europa. Posibil sabotaj rusesc

Piața din România a fost principalul motor al acestei performanțe, generând vânzări de 639,5 milioane lei, adică peste 86% din totalul Grupului. KFC România a fost cel mai valoros brand din portofoliu, cu vânzări de 544 milioane lei, în creștere cu 8,6% față de anul precedent.

EBITDA la nivel de Grup a crescut cu 50,7%, ajungând la 78,9 milioane lei, datorită în principal performanței KFC România. De asemenea, KFC Moldova și Taco Bell au înregistrat creșteri impresionante, cu o EBITDA de +57,3% și respectiv +110,2%.

KFC România a fost motorul principal, obținând un profit de 45,9 mil. lei, mai mare cu 74,4% față de perioada similară a anului trecut. KFC Moldova a consemnat, de asemenea, o îmbunătățire considerabilă a profitului net, de 68,3%, până la 1,9 mil. RON, echivalentul a 381,8 mii de euro, în timp ce Taco Bell a marcat prima sa jumătate de an profitabilă. Pizza Hut a făcut progrese în procesul de reorganizare, reducându-și pierderile nete la 5,7 mil. lei, cu 6% mai mici decât în S1 2023.

Sphera Franchise Group, listată la Bursa de Valori București (BVB), deține 80% din capitalul US Food Network din Republica Moldova, filială înființată în 2008, ceilalți asociați fiind Dorin Recean și Cătălin Giosan, șeful ProTV Chișinău, cu câte 10%.

Tags: aripioareprofitRecean
Social