AfD dă în judecată administraţia unui land german

Publicat:

Un partid din opoziţia de extremă-dreapta din Germania intenţionează să dea în judecată unul dintre landurile federale în legătură cu regulile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

Grupul parlamentar al partidului Alternativa pentru Germania (AfD) din landul central Thuringia vrea ca reglementările adoptate de guvernul regional să fie examinate de Curtea Constituţională din Weimar.


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane s-a deplasat în Irael şi Iordania, unde a transmis clar poziţia Berlinului faţă de anexări

“Discuţia dacă guvernul de land a luat măsuri excesive se va purta la nivelul legii fundamentale”, a declarat miercuri pentru dpa directorul adjunct al grupului parlamentar al AfD, Stefan Moeller.

De exemplu, a menţionat el, este vorba de restricţiile în ce priveşte dreptul la adunare, dar şi în privinţa comerţului, iniţial putând fi redeschise doar magazinele cu o suprafaţă de 800 mp.

Potrivit AfD, instanţa trebuie să clarifice şi dacă au existat erori formale în reglementările din Thuringia cu privire la coronavirus.

Citeşte şi: URGIILE fac dezastru în China (VIDEO): Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa!

Acţiunea în justiţie este în pregătire şi ar urma să fie prezentată publicului peste circa două săptămâni, a adăugat Moeller.

AfD reprezintă cea mai mare facţiune de opoziţie din parlamentul regional din capitala landului, Erfurt.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile Peste 40 de paramedici şi pompieri au fost ucişi în...

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică Cetăţenii străini din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu - inclusiv români - au început...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.